Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați, a anunțat că de vineri, până duminică, toate instituțiile de cultură subordonate CJ vor avea intrarea liberă.
Publicitate
Astăzi, cu ocazia împlinirii anul acesta a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Galați, am decis ca toate instituțiile de cultură din subordinea consiliului să aibă în acest weekend intrarea liberă pentru toți vizitatorii, și cei mari și cei mici.
Astfel, de vineri, 29 aprilie, și până duminică (inclusiv), 1 mai, toți gălățenii au intrarea liberă la Complexul Muzeal de Științele Naturii, inclusiv Grădina Zoologică și Grădina Botanică, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul de Istorie “Paul Păltănea” Galați, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc din Pădurea Gârboavele, precizează Costel Fotea, președintele Consiliului Județean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu