A fost semnat primul contract cu fonduri europene în cadrul Programului de Tranziție Justă, din județul Galați, a precizat Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean.
O firmă din Galați, din Hanu Conachi, tocmai a luat fonduri europene de aproape 7 milioane de euro pentru a se dezvolta, retehnologiza și a crea, astfel, 72 de locuri de muncă.
Asta înseamnă să accesezi bani europeni prin Programul de Tranziție Justă.
Și nu e singura firmă din Galați care va accesa fonduri din Programul de Tranziție Justă. Avem aproape 100 de companii gălățene care au depus proiecte, din care 18 se pregătesc deja să semneze contractele de finanțare, celelalte fiind încă în diverse stadii de evaluare.
Practic, pe acest apel destinat IMM-urilor, Galațiul are aproape 84 de milioane de euro alocate, iar firmele din județul nostru au depus proiecte de aproximativ 175 de milioane de euro.
Astăzi, sincer, mă bucur foarte mult să văd că, după ani de muncă, încep să apară și rezultatele, că firmele gălățene au depus multe proiecte, că vom lua toți banii alocați și că vor fi create noi și noi locuri de muncă, pentru că targetul nostru este ca la final, doar prin acest program de finanțare, să avem aproximativ 2000 de noi locuri de muncă.
Per total, pe toate componentele Programului de Tranziție Justă – microîntreprinderi, IMM-uri, companii mari, persoane fizice, instituții publice – Galațiul are alocată suma de aproape 400 de milioane de euro. Și îi vom accesa pe toți.
Consiliul Județean a fost implicat major, alături de mediul de afaceri și alți parteneri sociali, în elaborarea Programului Teritorial de Tranziție Justă. De asemenea, Consiliul Județean coordonează grupul teritorial județean de monitorizare a implementării acestui program la Galați, a anunțat președintele Consiliului Județean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu