Un bărbat care lucra la modernizarea unei străzi din municipiul Galați a murit sufocat, marți după amiază, după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce se afla într-un şanţ cu o adâncime de câţiva metri.
Tragedia s-a produs pe strada Oțelarilor din Galați, unde au fost demarate lucrările de modernizare a infrastructurii.
Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, angajat al firmei de construcţii Tancrad, se află în interiorul unui șanț adânc de peste șase metri în care urmează a se instala o nouă conductă de canalizare.
Urmare a ploilor din ultimele zile, pământul a fost îmbibat cu apă, iar malurile șanțului s-au înmuiat, producând prăbușirea malului.
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi care s-au deplasat la faţa locului au reuşit să-l scoată pe muncitor de sub pământ după câteva zeci de minute, bărbatul fiind preluat de o ambulanţă SMURD pentru a fi transportat la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Andrei" Galaţi.
Bărbatul a murit însă la unitatea medicală, deși medici au încercat resuscitarea pacientului mai bine de 45 de minute.
La locul accidentului s-au deplasat inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi pentru a evalua situaţia şi a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News