Grupul sud-coreean Samsung Electronics a raportat joi o creştere de 88,9% a profitului net în trimestrul al doilea până la o cifră record de 11.050 miliarde woni (9,92 miliarde dolari), care permite celui mai mare producător mondial de telefoane mobile să facă uitate arestarea vicepreşedintelui companiei şi eşecul Galaxy Note 7, informează AFP, potrivit Agerpres.
Cifra de afaceri trimestrială a crescut, la rândul său, cu 19,7% până la 61.000 de miliarde woni. Atât profitul net, cât şi veniturile înregistrate de Samsung în perioada aprilie-iunie 2017 sunt cele mai mari raportate vreodată de compania sud-coreeană. Analiştii sunt de părere că aceste rezultate permit Samsung să treacă în faţa Apple devenind cea mai profitabilă companie din sectorul tehnologic.
"Pentru moment Samsung şi-a depăşit rivalii, însă în timp ce profiturile Apple fluctuează foarte puţin cele ale Samsung variază foarte mult în funcţie de evoluţia preţurilor chipurilor de memorie", a subliniat Greg Roh, analist la HMC Investment Securities.
Aproape 60% din profitul trimestrial raportat de Samsung a fost generat de divizia sa de semiconductori, care a anunţat un profit operaţional de 8.000 de miliarde woni (7,2 miliarde de dolari) şi vânzări de 17.600 miliarde woni (15,8 miliarde de dolari). Cererea consumatorilor pentru dispozitive mai performante a dus la creşterea preţurilor pentru memoriile DRAM şi NAND, o veste bună pentru Samsung care este cel mai mare producător mondial de chipuri de memorie.
Galaxy S8, peste S7 în vânzări
De asemenea, Samsung a informat că vânzările de smartphones Galaxy S8 le-au depăşit pe cele ale predecesorului Galaxy S7, astfel că divizia de dispozitive mobile a generat un profit operaţional de 4.100 miliarde woni (3,7 miliarde de dolari), uşor mai puţin decât în perioada similară a anului trecut dar dublu comparativ cu primul trimestru al acestui an.
Toate aceste rezultate record vin într-un moment în care Samsung trece printr-o perioadă dificilă în condiţiile în care vice-preşedintele Lee Jae-Yong, moştenitorul prezumptiv al grupului, este în arest în aşteptarea procesului pentru presupusul său rol într-un scandal de corupţie care îl vizează pe fostul preşedinte sud-coreean Park Geun-hye. La acest scandal se adaugă şi eşecul Galaxy Note 7, unul din cele mai costisitoare scandaluri din istoria companiei Samsung, costând compania peste cinci miliarde de dolari.
În luna octombrie a anului trecut, la două luni de la lansarea pe piaţă a telefonului Galaxy Note 7, grupul sud-coreean Samsung a decis să oprească producţia şi vânzarea acestui dispozitiv din cauza unor defecte susceptibile să provoace o explozie. Totodată, Samsung a cerut tuturor celor care deţin o "phabletă" (terminal de talie medie între smartphone şi tabletă n.r.) Galaxy Note 7 să înceteze imediat să o utilizeze.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu