Galeria Suprainfinit și Apparatus 22 la Târgul de Artă NOT FAIR de la Varşovia

Institutul Cultural Român de la Varșovia susține prezența Galeriei Suprainfinit și a colectivului Apparatus 22 la Târgul de Artă NOT FAIR, desfășurat în perioada 21-24 septembrie 2017, la Varșovia.

Galeria Suprainfinit prezintă la NOT FAIR o serie de lucrări Apparatus 22 despre SUPRAINFINIT, un nou univers imaginat de colectivul de artiști ca un container utopic pentru gânduri empowering despre identitate, economie, politică, spiritualitate și ca o încercare de a naviga în mod critic și cu speranță prezentul și viitorul în contextul capitalismului feroce. 

Două din instalațiile Apparatus 22 sunt produse într-o versiune site-specific: “ALL (monument for all the working artists of XXI century)”  deconstruiește critic fenomene legate de spațiul artistic contemporan: economia atenției, jocuri de putere, fragilitate, cercetare artistică etc., iar  “The Howls are not what they seem **” o cortină stranie din bandă VHS, devine o membrană între văzut și nevăzut, între aici și dincolo, un vehicul către SUPRAINFINIT. 

Editia 2017 a Târgului de Artă Contemporană NOT FAIR are loc într-una dintre cele mai spectaculoase clădiri din centrul Varșoviei, Palatul Culturii și Știintei și va prezenta o selecţie precisă de galerii tinere cutting edge din Europa: Drei (Köln), Exile (Berlin), Foksal Gallery Foundation (Varșovia), Ginerva Gambino (Köln), LambdaLambdaLambda (Pristina), KasiaMichalski (Varșovia), Galerie Tobias Naehring (Leipzig), Piktogram (Varșovia), Suprainfinit (București), SVIT (Praga), Galerie Winter (Viena), Wschód (Varșovia).

Ideea Târgului NOT FAIR este de a crea o platformă de schimb cultural și colaborare între galerii internaționale, curatori, directori de instituții culturale, colecționari și alți participanți activi ai scenei internaționale de artă contemporană.

(w670)

La nivel de conținut, abordarea inovatoare vine din decizia de a solicita galeriilor și artiștilor participanți lucrări site-specific și într-un format & display fără standurile tradiționale unui târg de artă, pentru a sugera un dialog între lucrări și spațiul Palatului Culturii.

NOT FAIR se desfășoară în aceeași perioadă cu Warsaw Gallery Weekend 2017, eveniment la care vor participa în jur de 20-30 de galerii. Totodată, vizitatorii vor avea șansa să ia parte la o serie de evenimente conexe, organizate de cele mai importante instituții sau colecționari.

NOT FAIR este organizat de Piktogram Association în colaborare cu Primăria Varșoviei.

Galeria Suprainfinit

Fondată în anul 2015 de Suzana Vasilescu, Galeria Suprainfinit își propune să dezvolte un program centrat pe artiști emergenți, atât români cât și străini. Cu o platformă solidă, dezvoltată în București, Suprainfinit cultivă colaborări cu o serie de curatori independenți, cu instituții de artă prestigioase, galerii internaționale, dar și cu târguri de artă contemporană precum Sunday Art Fair Londra, Poppositions Bruxelles sau NotFair Varșovia, pentru a dezvolta vizibilitatea internațională a artiștilor săi și pentru a oferi în context internațional o perspectivă valoroasă asupra scenei de artă contemporană din România.

Suzana Vasilescu este istoric de artă (specializat în artă postmodernă şi contemporană) şi manager cultural. În anul 2012 a fost considerată cel mai influent manager cultural, alături de nume importante ale scenei culturale românesti. A fost, printre altele, organizatorul primei licitaţii de artă contemporană şi postmodernă din România, în cadrul casei de licitatii Artmark, unde a condus departamentul de Artă Contemporană și Post-Modernă. În anul 2015 a organizat la Timișoara în calitate de director Art Encounter cea mai mare Bienală de Artă din România. În prezent conduce propria galerie de artă contemporană, Suprainfinit, și lucrează ca art advisorpentru importante colecţii private din România, dar și pentru un viitor muzeu de artă contemporană privat, ce își va deschide porţile în noiembrie 2017. Între anii 2011-2014 a fost directorul galeriei de artă contemporană Nicodim.

Apparatus 22 este un colectiv transdisciplinar de artă, inițiat în ianuarie 2011, în București, de membrii actuali – Erika Olea, Dragoș Olea, Maria Farcaș – împreună cu Ioana Nemeș (1979 – 2011). Începând din 2015, membrii colectivului lucrează între București și Bruxelles.

Apparatus 22 se consideră un colectiv de artiști, interesați de explorarea relațiilorcomplexe dintre economie, politică, studii de gen, religie, mișcări sociale și dintre modă | sistemul fashion, cu scopul de a dezvălui teme de reflecție asupra societății contemporane. O serie de lucrăriși proiecte foarte diverse – instalații, performanțe, text, ce includ referințeși experiențe din design, sociologie, economieși literatură – formează practica artistică a colectivului, pentru care granițele dintre realitate și ficțiune, dintre narațiune și abordare critică se contopesc firesc.

Lucrările Apparatus 22 au fost prezentate în numeroase expoziții și festivaluri în instituții precum: La Biennale di Venezia 2013, MUMOK, Vienna (AT), Brukenthal Museum Contemporary Art Gallery, Sibiu (RO), MAK, Vienna (AT), Steirischer Herbst, Graz (AT), Akademie Schloss Solitude, Stuttgart (DE), Salonul de Proiecte, Bucharest (RO), Museion, Bolzano (IT), TIME MACHINE BIENNIAL OF CONTEMPORARY ART, D-0 ARK UNDERGROUND, Konji (BIH), TRAFO Gallery, Budapest (HU), Futura, Prague (CZ), Ujazdowski Castle – Centre for Contemporary Art, Warsaw (PL), Württembergischer Kunstverein Stuttgart (DE), Contemporary Art Museum (MNAC), Bucharest (RO), KunstMuseum Linz (AT), Osage Foundation (Hong Kong), Progetto Diogene, Turin (IT), Drodesera Festival, Dro (IT), Young Artists Biennial, Bucharest (RO), Oberwelt, Stuttgart (DE), Galeria Nicodim, Bucharest (RO), Nieuwe Vide, Haarlem (NL), Nest, Den Haag, (NL), Académie Royale des Beaux-Arts de Bruxelles (BE), CIAP, Hasselt (BE), Barriera, Turin (IT), De Appel (NL) ș.a. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel