Asta se întâmplă cu gunoiul ”importat” al Europei.
Nu o dată, Poliția de Frontieră a oprit la graniță gunoiul Europei, ce apărea că urmează să fie importat sub diferite acoperiri. DCNews a scris de mai multe ori despre aceste controale de la graniță:
După Austria, a venit rândul Germaniei: Gunoiul lor, oprit la granița noastră
Gunoiul din Austria, oprit la intrare în România. Sunt zeci de tone
Astăzi, în urma unui control într-un imobil din Arad, au fost descoperite nu mai puțin de 650 de tone de gunoi importat, fiind vorba despre deșeuri periculoase: tonere, imprimante, resturi de plastic, hârtie și materiale textile, depozitate în saci de rafie, pe pământ.
”La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, au desfășurat un control la un imobil din localitatea Sintea Mare, județul Arad, unde exista suspiciunea că s-ar afla deșeuri periculoase.
La fața locului, au fost descoperite 650 de tone de deșeuri periculoase, ambalate în saci de rafie, depozitate pe pământ, fără respectarea normelor legale.
În saci au fost găsite tonere, imprimante, resturi de plastic, hârtie și materiale textile.
Din cercetări s-a stabilit faptul că deșeurile ar fi fost depozitate de o societate comercială în afara spațiului propriu și ar proveni din introducerea acestora în țară, în vederea reciclării, care nu s-a realizat.
Deșeurile au fost indisponibilizate, până la terminarea cercetărilor, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de poluare prin evacuare în atmosferă sau în sol a unor deșeuri periculoase, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri și deținerea/păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.
Totodată, se continuă documentarea activității infracționale a societății comerciale, în funcție de concluzii, cercetările urmând a fi extinse și cu privire la alte fapte, dacă se impune” arată anunțul IGPR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu