Susținătorii lui Donald Trump au protestat în Washington D.C., sub sloganul „Salvați America”, cauzând anarhie în capitala americană.
Situația a degenerat după ce vicepreședintele Mike Pence a refuzat să-i facă pe plac lui Donald Trump și să invalideze rezultatele.
Poliţia a ordonat miercuri evacuarea mai multor clădiri ale Congresului SUA, în timp ce susţinătorii lui Donald Trump au demonstrat împotriva certificării victoriei lui Joe Biden în faţa Capitolului, într-o atmosferă foarte tensionată, conform imaginilor transmise de la faţa locului, relatează AFP.
Poliţia Capitolului a ordonat personalului Congresului să evacueze clădirea Cannon precum şi altele din jurul Capitolului, la scurt timp după încheierea unui discurs al preşedintelui în exerciţiu Donald Trump. Miliardarul republican le-a cerut susţinătorilor săi să meargă şi să protesteze împotriva certificării de către aleşii Congresului a victoriei adversarului său democrat, care avea loc în acelaşi timp în incinta Capitoliului.
Tocmai mi-am evacuat biroul din Cannon din cauza unei ameninţări din apropiere. Acum, vedem manifestanţi care atacă poliţia de la Capitoliu, a postat pe Twitter aleasa republicană în Camera Reprezentanţilor Nancy Mace.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu