Fanii "Game of Thrones" pot trece, începând cu această vară, prin experiențe asemănătoare cu cele ale actorilor din serial. Ei vor putea să viziteze locurile unde au fost filmate scenele fantastice cu dragoni şi bătălii sângeroase.
Agenţia de turism "Viator" din San Francisco, SUA, a anunţat lansarea a două tururi cu tema "Game of Thrones", potrivit site-ului turismistoric.ro. Cele două tururi vor avea loc în Dubrovnik, Croaţia, și în Belfast, Irlanda de Nord.
Peisajele din cele două oraşe au reprezentat sursa de inspiraţie pentru decorurile din lumea fantastică descrisă de serial.
Dubrovnik datează din secolul al VII-lea şi serveşte ca decor pentru capitala celor Şapte Regate din "Game of Thrones", denumită Debarcaderul Regelui. Orașul nord-irlandez Belfast a fost intens exploatat de producătorii peliculei, aici fiind filmate scene în mai multe locuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu