Patrick André de Hillerin a scris un mesaj pe Facebook cu referire la Game of Thrones.
„Game of Thrones, A Song of Ice and Fire, a fost scrisă de un tip pe care-l creditez ca geniu. În domeniul lui. Doar că George R.R. Martin e om. Cu multiple frustrări și coruptibil, prin urmare.
Atunci când și-a vândut drepturile de proprietate intelectuală către HBO, pentru serial, ne-a vândut și pe noi, ăia care îi cumpărasem cărțile, la pachet. Fără să întrebe. Și a acceptat ca munca lui să fie luată la mișto. (...) Iar el a acceptat. Pentru că bani. Cât de trist...”, a scris Patrick André de Hillerin, luni, pe contul său de Facebook.
Lansat în 2011, serialul „Game of Thrones”, GoT pentru cunoscători, a captivat de la un sezon la altul din ce în ce mai mulţi telespectatori. În 2014, a devenit serialul HBO cu cea mai mare audienţă, detronând renumita producţie „The Sopranos”. Ultimul episod din sezonul al şaptelea a fost urmărit în seara în care a fost difuzat de 16,5 milioane de fani în Statele Unite, un record absolut pentru un serial TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News