Ultimul episod al sezonului 6 din 'Game of Thrones' (Urzeala tronurilor), difuzat de postul HBO a bătut duminică recordul de audiență pentru acest serial al cărui sfârșit se apropie, notează realizatorii săi citați de AFP.
Episodul zece al actualului sezon, plin de răsturnări de situație, a reunit 8,9 milioane de telespectatori în direct sau la redifuzare pe parcursul zilei de duminică, potrivit datelor publicate de site-ul Nielsen. Precedentul record al 'Game of Thrones' a fost stabilit de ultimul episod al sezonului 5, care a fost vizionat de 8,1 milioane de persoane.
De la lansarea pe micile ecrane în 2011, adaptarea sagăi literare a lui George R.R. Martin și-a îmbunătățit constant cifrele de audiență. Ultimul episod al primului sezon a atras 3 milioane de telespectatori. Al șaselea sezon a avut valoare de test având în vedere că nu s-a bazat direct pe volumele scriitorului, deși HBO și-a permis multe libertăți în raport cu romanul original.
Într-un interviu acordat site-ului Deadline creatorii serialului David Benioff și D.B. Weiss au subliniat că sfârșitul este aproape. "Mai putem vorbi de două sezoane în plus", a precizat Benioff. "Am vorbit inițial despre 70 sau 75 de ore în plus, ceea ce am reușit să facem", a spus el, potrivit Agerpres.
"Nu este vorba de un serial recurent, iar pentru fiecare sezon va trebui să găsim o continuare a povestirii", a avertizat el cu privire la subiectul acestui serial de fantezie medievală. "Cunoaștem deja sfârșitul povestirii și ne îndreptăm spre această direcție", a conchis Benioff.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu