Margaret Thatcher, una dintre cele mai puternice femei din politica internatională, supranumita “Doamna de fier”, lasă în urmă o adevarată legendă. A fost prima femeie aleasa prim-ministru sau lider al unui partid politic major, din Marea Britanie. A fost primul premier femeie din istoria Europei. A fost primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983, 1987). Recordul a fost egalat de Tony Blair. Mandatul lui Margaret Thatcher a fost cel mai lung mandat continuu din istoria Marii Britanii. Iubită și hulită în același timp, Margaret Thatcher, spunea întotdeauna cu voce tare ceea ce gândea. O parte din gândurile ei au devenit citate care pot influența modul tuturor de a privi lumea.
Iată câteva gânduri ale Doamnei de Fier:
- În politică, daca vrei să ți se spună ceva, vorbește cu un bărbat. Dacă vrei să se facă ceva, vorbește cu o femeie!
- Sunt extrem de răbdatoare având în vedere că în cele din urmă lucrurile au finalitatea dorită de mine.
- Nu mă deranjează cât de mult vorbesc miniștrii mei atât timp cât fac ceea ce spun eu.
- O fi cocoşul cel ce cântă, dar găina e cea care depune ouăle.
- Unii politicieni au coloana vertebrala subdezvoltata , pentru că probabil o folosesc foarte puțin.
- A fi puternic este asemănător cu a fi o doamnă. Dacă ajungi să le spui oamenilor că ești, atunci nu ești.
- Banii nu cad din cer. Ei trebuie făcuți pe pământ.
- Am venit aici cu un singur obiectiv: să schimb britanicii dintr-o societate de dependenți, într-una de autonomi; din dă-mi-și-mie, în fă-tu-însuți; din stai-jos-și-așteaptă, în hai-să-facem.
- Pentru cei care așteaptă cu sufletul la gură să schimb direcția, am o vorbă: Renuntați voi, daca vreți! Această doamnă, nu e genul care să renunțe!
- Daca îți propui să fii iubit, pregatește-te să faci compromisuri oricând, cu oricine. Și nu vei realiza nimic!
- Să îți porți inima la vedere nu e un plan bun. Ar trebui să o porți înăuntrul tău, acolo funcționează mai bine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News