Gara Regală din Curtea de Argeș va fi reabilitată

Gara regala Curtea de Arges Foto: CFR Infrastructura
Gara regala Curtea de Arges Foto: CFR Infrastructura

CFR SA a anunțat că  SRCF Craiova şi Asocierea SC Euras SRL- SC Arhing SRL au semnat contractul, în valoare de 8.749.082 lei, pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a clădirii de călători din Staţia CF Curtea de Argeş.

 

Durata contractului este de 36 de luni, iar sursa de finanțare este asigurată din fornduri proprii ale CFR SA.

Obiectivele generale ale acestui contract sunt efectuarea de reparaţii şi consolidarea structurii de rezistenţă, restaurarea componentelor artistice din lemn, piatră, ceramică, metal, înlocuirea învelitorii asterelei şi a sistemului de colectare ape, reparaţii locale şi biocidare la şarpantă și reparații la instalaţii electrice, termice şi sanitare.

Gara Regală de la Curtea de Argeș a fost realizată de arhitectul italian Giulio Magni. Destinată să servească linia Pitești – Curtea de Argeș, în lungime de 38,4 kilometri, Gara Regală a fost inaugurată pe 27 noiembrie 1898, dată la care s-a dat în folosință și linia de cale ferată. 

Durata contractului este de 36 de luni, din care proiectarea 12 luni și execuția lucrărilor 24 luni.

„Menționăm faptul că, lucrările de reparaţii, restaurare şi reabilitare a clădirii de călători se vor realiza doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizului emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Gara Regală din Curtea de Argeș fiind clădire arhitecturală declarată monument istoric de importanță națională și se regăsește în Lista Monumentelor Istorice”, transmite CFR Infrastructură.

Cu excepţia lui Carol al II-lea, al cărui sicriu a fost adus aici în februarie 2003 cu un vehicul militar, toţi regii înmormântaţi la Mănăstirea Curtea de Argeş au fost aduşi aici pe calea ferată.

În decembrie 2017, cu câteva zile înainte ca trenul purtând sicriul cu trupul Regelui Mihai să ajungă aici, Gara Regală din Curtea de Argeş a fost acoperită cu un mesh pentru a nu se vedea starea de degradare a clădirii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel