Garda de Mediu a făcut mai multe precizări în urma incendiului de duminică dimineaţa, din Popeşti-Leordeni.
Potrivit Gărzii de Mediu, în incendiul de duminică dimineața de la un depozit de colectare a materialelor reciclabile din localitatea Popești - Leordeni, județul Ilfov, au ars, din primele constatări, circa 7000-8000 de metri cubi de deșeuri electrice și electrocasnice (DEE), cauza incendiului urmând să fie stabilită.
Întrucât incendiul este încă în desfășurare, comisarii Gărzii de Mediu Ilfov vor continua să monitorizeze situația din teren până la lichidarea completă a flăcărilor, urmând să demareze verificările privind respectarea legislației de mediu, respectiv a prevederilor din autorizația de mediu.
„Laboratorul CBRN al ISU monitorizează substanțele toxice industriale, O2, monoxid şi dioxid de carbon. Nu au fost sesizate substanțe toxice industriale (STL, ŞTI). CO, CO2, depășiri mari”, a transmis Garda de Mediu.
Peste 20 de autospeciale de stingere ale ISU București-Ilfov au intervenit duminică dimineața pentru stingerea incendiului izbucnit în Popești-Leodeni, scrie Mediafax.
Incendiul izbucnit duminică dimineața în curtea unei firme din Popești-Leordeni a fost localizat, a informat ISU Bucuești-Ilfov.
„Incendiul este localizat. Se redimensionează dispozitivul, rămân 12 autospeciale de stingere la caz”, au transmis pompierii. Incendiul a avut loc în curtea unei firme în care sunt depozitate frigidere din localitatea Popești-Leordeni, scrie Mediafax.
Pompierii de la ISU București-Ilfov intervin duminică dimineața pentru stingerea unui incendiu produs la stive de materiale reciclabile (frigidere, etc) depozitate în curtea unei firme din Popeștti-Leordeni, la intersecția Șoselei de Centură cu Șoseaua Oletniței, potrivit Mediafax.
Flăcările au o intensitate foarte mare, de peste 5-6 metri și au afectat inclusiv halele de depozitare. Există pericol de extindere a incendiului la vecinătăți, a transmis ISU București-Ilfov.
La fața locului acționează 20 de autospeciale de stingere, iar alte 4 se deplasează spre locul incendiului.
Suprafața afectată este de peste 3.000 de metri pătrați. Conform pompierilor, nu sunt persoane rănite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu