”Gardienii Revoluției”, pe lista Canadei cu organizații teroriste. Lista cuprinde aproape 80 de entități

FOTO: Freepik @postmodernst
FOTO: Freepik @postmodernst

”Gardienii Revoluției” au fost incluși pe lista Canadei cu organizații teroriste. În 2019 au fost introduși pe cea a SUA. 

Alegeri prezidentiale 2024

Canada a anunțat că a înscris ”Gardienii Revoluței”, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, pe lista sa cu organizații teroriste, relatează AFP și Reuters, scrie Agerpres. 

”Guvernul nostru a luat decizia de a înscrie Corpul Gardienilor Revoluției Islamice pe lista entităților teroriste, conform codului penal”, a declarat Dominic LeBlanc, ministrul securității publice.

Astfel, Canada consideră că Iranul ”a dat dovadă de dispreț față de drepturile omului” și a demonstrat ”o dorință de a destabiliza ordinea internațională”, a mai spus LeBlanc.

”Gardienii Revoluției se află pe lista cu organizații teroriste a SUA don 2019.

Prin această decizie, Canada poate de acum îngheța activele și îi poate urmări în justiție pe membrii organizației, cărora le sunt interzise, de asemenea, toate tranzacțiile financiare.

Aproape 80 de entități pe ”lista neagră” a Canadei

Lista canadiană cu organizații teroriste include aproape 80 de entități, printre care Hamas, Al-Qaida, Hezbollah, talibanii, gruparea Statul Islamic, Boko Haram și organizația ultranaționalistă ”Proud Boys”.

Forța Quds, unitatea de elită a ”Gardienilor Revoluției”, se afla deja pe această listă.

Această decizie vine într-un context de tensiuni crescute de mai mulți ani între Canada și Iran.

Canada, alături de alte câteva țări, au dat în judecată Iranul la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) pentru ca Teheranul să fie găsit responsabil din punct de vedere legal pentru doborârea unui Boeing ucrainean în 2020.

Totodată, Canada a interzis accesul pe teritoriul său a 10.000 de oficiali iranieni, inclusiv membri ai ”Gardienilor Revoluției”.

Citește și: Record de țări care ating obiectivul NATO pentru apărare. Secretarul general Jens Stoltenberg susține că este ”cea mai mare creștere din ultimele decenii”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel