Gary Neville şi Ryan Giggs au luat decizia să ajute personalul medical din Marea Britanie. Iată ce vor face.
Gary Neville şi Ryan Giggs pun două hoteluri la dispoziţia personalului medical din Marea Britanie. Beneficiari vor fi cei din Serviciul Naţional din Sănătate (NHS) şi alţi membri din cadrul personalului medical.
Gary Neville şi Ryan Giggs şi-au manifestat solidaritatea în urma pandemiei de coronavirus. Cei doi foşti mari jucători de la Manchester United îşi pun hotelurile la dispoziţia personalului medical din Marea Britanie.
Exchange Hotel şi Hotel Football, din Manchester, vor fi închise publicului general, iar 176 de paturi vor fi puse la dispoziţia Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) şi a altor membri din personalul medical din Marea Britanie.
„E un moment în care întreaga industrie trebuie să arate solidaritate, nu doar faţă de personalul său, ci şi faţă de oamenii care au nevoie de cazare în următoarele luni din cauza acestei perioade nesigure. Personalul nostru va lucra în regim normal cât timp cei din domeniul medical vor fi cazaţi aici, în izolare, pentru a nu risca să pună în pericol sănătatea famililor acestora", a scris Gary Neville, fost jucător Manchester United, pe Twitter.
Recent, o altă echipă din Anglia, Chelsea, a decis să facă un gest similar şi a pus hotelul clubului la dispoziţia celor din Serviciul Naţional de Sănătate, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu