Gata cu drumurile şi cozile! Începând de azi, cazierul poate fi obținut online

sursa foto: Politia Română
sursa foto: Politia Română

Cazierul judiciar se poate obține gratuit în format electronic. Iată cine îl poate descărca online, prin doar câțiva pași simpli.

Alegeri prezidentiale 2024

Cazierul judiciar va putea fi eliberat online începând de astăzi, așa cum a anunțat recent ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja. După multe încercări, aplicația lansată recent la permite și descărcarea cazierului, prin intermediul unor pași simpli.

Cum se procedează

Certificatul va putea fi descărcat de pe platforma Ghișeul.ro, același site unde taxele, impozitele, amenzile sau alte servicii se pot plăti online. După cum susțin oficialii, online se vor putea descărca certificate doar pentru cei care nu au fapte penale. Românii care au înscrisuri în cazier vor mai avea de așteptat o vreme, iar între timp trebuie să se prezinte la ghișee, la poliție. Cu toate acestea însă, lansarea programului va permite reducerea cozilor infernale.

Momentan, pe fondul protecției datelor cu caracter personal, cazierul judiciar mai poate fi cerut la angajare doar atunci când legislația prevede că acest lucru este obligatoriu, de exemplu, în cazul funcționarilor publici, consilierilor juridici, gestionarilor sau personalului cu atribuții de pază. În restul situațiilor, cazierul nu mai poate fi solicitat. De altfel, eliberarea cazierului este gratuită, se realizează pe loc, iar perioada de valabilitate este de 6 luni. În acest context, oficialii au mai transmis că eliberarea online a cazierului judiciar va scuti peste 1,5 milioane de români de drumuri la secțiile locale de poliție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel