Exerciţii tactice pe timp de noapte pentru trei săptămâni în sudul Rusiei pe fondul tensiunilor legate de Ucraina.
Agenţiile de presă ruse au anunţat marţi începerea unor exerciţii militare în sudul Rusiei, la doar câteva ore după ce surse de la Paris au declarat că preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi promis omologului francez că Moscova nu va efectua pentru moment noi manevre în apropierea frontierei cu Ucraina, relatează Reuters. Kremlinul a infirmat însă că preşedintele rus i-ar fi făcut o astfel de promisiune omologului său francez Emmanuel Macron în cadrul discuţiilor purtate luni seara la Moscova, afirmând că relatările apărute în mass-media referitor la acest aspect 'nu sunt corecte'. Cele trei săptămâni de exerciţii tactice pe timp de noapte vor implica sisteme de rachete, tancuri şi vehicule blindate, au transmis agenţiile de presă ruse, citând un purtător de cuvânt al comandamentului Districtului militar Sud.
Moscova declarase în decembrie că circa 3.000 de exerciţii vor avea loc în Districtul militar Sud în cursul anului 2022. Putin s-a întâlnit cu preşedintele francez Emmanuel Macron luni la Kremlin, în cadrul unor discuţii ce au durat peste cinci ore, iar un oficial francez a spus că liderul rus a promis că nu va lansa deocamdată noi manevre militare în apropierea Ucrainei. Districtul militar Sud se învecinează cu Ucraina şi include Crimeea, peninsula anexată în 2014 de Moscova de la Ucraina în 2014. Cu toate acestea, o listă cu 10 regiuni din sudul Rusiei, precum cele două republici separatiste din Georgia - Osetia de Sud şi Abhazia, recunoscute de Moscova - unde vor ar avea loc exerciţii nu se află lângă frontiera ucraineană. Peste 30 de exerciţii tactice, fiecare implicând în jur de 400 de militari şi aproximativ 80 de echipamente militare, vor avea loc pe 15 poligoane din Districtul militar Sud, indică agenţiile de presă ruse, citând pe şeful serviciului de presă al districtului, Vadim Astafiev.
În acelaşi timp, şase nave ruseşti de război aparţinând flotelor Nordului şi din Baltica se îndreaptă în prezent spre Marea Neagră din Marea Mediterană pentru exerciţii navale, ele traversând deja strâmtoarea Dardanele, a anunţat marţi Interfax, citând Ministerul Apărării rus, în ceea ce, potrivit lui, este o relocare de resurse planificată în prealabil. Rusia a anunţat luna trecută că Forţele sale navale vor organiza o serie de exerciţii implicând toate flotele sale în ianuarie şi februarie, de la Pacific la Atlantic, în cea mai recentă demonstraţie de forţă în contextul tensiunilor crescute cu Occidentul. Macron a fost primul lider occidental cu care s-a întâlnit Putin după ce Rusia a comasat peste 100.000 de soldaţi în apropiere de frontiera cu Ucraina. Occidentul acuză Rusia că ar planifica o invazie în Ucraina. Moscova neagă astfel de intenţii, dar spune că ar putea desfăşura acţiuni militare nespecificate dacă nu sunt îndeplinite o serie de cerinţe pe care le-a prezentat SUA şi NATO, între care promisiunea că Ucraina nu va fi admisă vreodată în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu