Sute de milioane de femei gătesc în condiții precare, expunându-se, astfel, unui mare pericol. Naţiunile Unite şi SUA consideră acest lucru o problemă de sănătate publică și ecologică, pe care şi-au propus să o rezolve. O nouă statistică arată că aproximativ 3 miliarde de femei, adică 40% din populaţia mondială, gătesc folosind focul cu lemne, cărbune, din gunoaie sau chiar excremente.
[caption id="attachment_225882" align="alignleft" width="276"] sursa: radiofir.ro[/caption]Simplul fapt de a pregăti masa poate fi o sarcină foarte periculoasă. Sute de milioane de femei, din întreaga lume, își riscă propria viață, dar și pe cea a copiilor, în timp ce gătesc, stând uneori într-un fum sau abur toxice, informează agerpres.ro.
Maria Itzep Chiguil, o mamă de familie în vârstă de 35 de ani din Guatemala, a povestit că a trăit mai mulţi ani "într-un colţ al bucătăriei cu o grămadă de gunoaie cărora le dădeam foc şi deasupra cărora găteam". "Era atât de mult fum tot timpul în casă încât copiii aveau probleme cu ochii, cu gâtul şi cu căile respiratorii", a explicat ea prin telefon.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că gătitul deasupra unui foc neprotejat reprezintă unul dintre cele 10 cele mai importante riscuri sanitare din lume. Două milioane de persoane, dintre care majoritatea copii de mai puţin de cinci ani, mor în fiecare an din cauză că inhalează prea mult fum de gătit. Alte milioane suferă arsuri din cauză că pun mâna pe recipiente încinse.
Drept consecință, Naţiunile Unite şi Departamentul de Stat american au colaborat pentru deschiderea în septembrie 2010 a Alianţei, un parteneriat public-privat ce reuneşte guverne, finanţişti, ONG-uri, cercetători şi industriaşi. Secretarul de stat Hillary Clinton, care insistă în mod regulat pe tema condiţiei femeilor în lume, s-a poziţionat în prima linie a acestui program: ea a încercat până acum să convingă 36 de ţări să se alăture Alianţei sub formă de donatori sau beneficiari ai programului. "Este una dintre problemele internaţionale pe care le putem rezolva", a declarat ea recent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu