Stratul de ozon s-ar putea reîntregi în doar 40 de ani, însă trebuie respectate câteva condiţii pentru ca asta să se întâmple.
Gaura din stratul de ozon s-ar putea resorbi în decurs de patru decenii, însă potenţialele proiecte de geoinginerie solară menite să limiteze încălzirea globală ar putea avea efecte nedorite, au avertizat luni oamenii de ştiinţă, transmite AFP.
"Dacă politicile actuale rămân în vigoare, stratul de ozon va reveni la valorile din 1980 (înainte de apariţia găurii) până în 2066 deasupra Antarcticii, 2045 deasupra Arcticii şi 2040 în restul lumii", conform Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu în estimarea sa pe patru ani.
"Eliminarea progresivă a aproape 99% dintre substanţele interzise care distrug ozonul a contribuit la conservarea stratului de ozon şi a contribuit în mod semnificativ la refacerea acestuia în stratosfera superioară şi la reducerea expunerii omului la radiaţii ultraviolete (UV) dăunătoare, de la soare", au notat experţi mandataţi de ONU, conform Agerpres.
Gaura din stratul de ozon a fost creată de poluarea provocată de om, în special de clorofluorocarburi (CFC) emise în trecut de numeroase frigidere.
În ultimele decenii, însă, cooperarea la nivel mondial i-a oferit şansa stratului de ozon de a se reface.
Protocolul de la Montreal (Canada), semnat în 1987 şi ratificat de 195 de ţări, a redus în mod considerabil cantitatea de CFC din atmosferă, iar stratul de ozon se va putea reface complet, conform estimărilor ONU.
În 2016, Acordul de la Kigali prevedea de asemenea eliminarea treptată a hidrofluorocarburilor (HFC), gaze extrem de nocive pentru climă, utilizate în frigidere şi aparate de aer condiţionat. În cazul în care acordul este respectat, încălzirea globală ar putea fi redusă cu 0,5 grade Celsius până în 2100, au estimat deja experţii.
Totuşi, specialiştii care au analizat în premieră şi efectele potenţiale asupra ozonului ale proiectelor de geoinginerie menite să limiteze încălzirea globală, au avertizat asupra efectelor nedorite ale acestora.
Ideea aflată la baza acestora este adăugarea în mod intenţionat a particulelor fine în stratosferă pentru a reflecta o parte din razele solare. Un astfel de proiect ar implica injectarea unei cantităţi masive de particule de sulf în stratul superior al atmosferei.
Aceste tehnologii ar replica o erupţie vulcanică similară cu cea din 1991 a vulcanului Pinatubo din Filipine, care a scăzut temperatura cu 1 grad Celsius.
Însă, nivelul ozonului a fost afectat în anii care au urmat, a remarcat John Pyle, co-preşedinte al grupului ştiinţific care caută soluţii pentru ONU pentru refacerea stratului de ozon.
O injectare de particule în atmosferă "ar putea avea avea drept consecinţă o reducere gravă a nivelului de ozon", a avertizat el. "Există o mulţime de incertitudini", a adăugat specialistul.
Planeta s-a încălzit cu aproape 1,2 grade Celsius comparativ cu era preindustrială, ceea ce conduce deja la o multiplicare a valurilor de căldură, a inundaţiilor şi a furtunilor.
Comunitatea internaţională se angajează să limiteze această încălzire la mult sub +2 grade Celsius, preferabil +1,5 grade Celsius. Însă, politicile actuale indică o creştere a temperaturii cu 2,8 grade Celsius până la sfârşitul secolului, cu mult peste limitele prevăzute în Acordul de la Paris, potrivit Naţiunilor Unite.
Proiectele de geoinginerie sunt uneori prezentate drept o soluţie pentru a se economisi timp, însă oamenii de ştiinţă au avertizat deja asupra pericolelor asociate acestor tehnologii.
O modificare intenţionată a radiaţiei solare ar putea, spre exemplu, să perturbe regimul musonic din Asia de Sud şi Africa de Vest şi să distrugă astfel culturile de care depind sute de milioane de oameni, conform unor studii deja publicate.
Iar dacă procesul de modificare a radiaţiei s-ar încheia "din orice motiv, este foarte probabil ca temperatura de la suprafaţă să crească rapid", potrivit Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC, sau GIEC după denumirea în limba franceză).
O injecţie de particule care a fost simulată deasupra Antarcticii a avut rezultate mixte. Aceasta ar reduce cu certitudine temperatura globală cu 0,5 grade Celsius în decurs de douăzeci de ani, însă gaura din stratul de ozon ar reveni la niveluri apropiate de cele din anii 1990.
"Cel mai simplu este să nu se mai elibereze gaze cu efect de seră în atmosferă", a declarat John Pyle. "Iar acest lucru este dificil", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu