Echipa Gaz Metan Mediaş a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), formaţia FC Dinamo Bucureşti, în ultimul meci al etapei a treia a Ligii I de fotbal, disputat luni seara.
Gazdele au deschis scorul în minutul 7, prin Darius Olaru, însă dinamoviştii au restabilit egalitatea până la pauză, prin Diogo Salomao (32), iar apoi au preluat conducerea în debutul reprizei secunde, graţie golului lui Robert Moldoveanu (47). Bucuria oaspeţilor nu a durat însă prea mult, medieşenii preluând din nou conducerea pe tabela de marcaj, după autogolul lui Mihai Popescu (56) şi reuşita lui Carlos Fortes (58).
În urma acestui succes, Gaz Metan Mediaş a urcat pe prima poziţie a clasamentului, cu 7 puncte, în timp ce Dinamo ocupă locul opt, cu 4 puncte.
Gaz Metan Mediaş - FC Dinamo Bucureşti 3-2 (1-1), stadion Gaz Metan - Mediaş
Au marcat: Darius Olaru (7), Mihai Popescu (56 - autogol), Carlos Fortes (58), respectiv Diogo Salomao (32), Robert Moldoveanu (57)
Arbitru: Horaţiu Feşnic; asistenţi: Alexandru Cerei şi Gero Szabo (toţi Cluj-Napoca); rezervă: Cătălin Popa (Piteşti).
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Dan Potocianu (Reşiţa) - LPF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News