Gaz sarin. SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, AVERTISMENT după dezastru: Vor PLĂTI

SUA, Franţa, Marea Britanie şi Germania s-au angajat miercuri, la un an după atacul cu gaz sarin împotriva localităţii rebele siriene Khan Sheikhoun, atribuită regimului preşedintelui Bashar al-Assad, să facă în aşa fel încât cei 'responsabili' să plătească, relatează AFP.

Evocând atacul 'odios', soldat cu 83 de morţi, când 'forţele lui Al-Assad' au făcut uz de gaz sarin 'cu consecinţe tragice pentru sute de bărbaţi, femei şi copii', miniştrii de externe din cele patru ţări enumerate dau asigurări într-un comunicat comun că 'cei vinovaţi trebuie să răspundă'.

'Suferinţele provocate poporului sirian de către regimul Al-Assad şi de către aliaţii săi inspiră oroare', afirmă John Sullivan, Jean-Yves Le Drian, Boris Johnson şi Heiko Maas, conform versiunii americane a declaraţiei. Ei acuză încă o dată Rusia, aliata Damascului, că a lăsat regimul sirian să utilizeze armele chimice contrar promisiunilor făcute.

'Condamnăm recurgerea la arme chimice de către oricine, indiferent unde. Ne angajăm ca toţi cei responsabili să fie traşi la răspundere', se menţionează în text.

Atac CHIMIC 

La 4 aprilie 2017, un raid aerian lovea Khan Sheikhoun, o mică localitate din provincia Idlib, bastion al rebelilor şi jihadiştilor din nord-vestul Siriei.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), acesta a fost al doilea cel mai devastator 'atac chimic' de la începutul conflictului în 2011.

Trei zile mai târziu, preşedintele american Donald Trump a ordonat lovituri cu rachete asupra unei baze a forţelor aeriene siriene, aducând în discuţie 'linia roşie' trasată de predecesorul său Barack Obama, dar care renunţase să efectueze lovituri aeriene după precedentul atac cu gaz sarin atribuit în 2013 regimului.

Parisul şi Washingtonul au afirmat să sunt pregătiţi să riposteze într-o manieră coordonată la orice nou atac chimic al Damascului, dar, în pofida acuzaţiilor care s-au înmulţit de atunci, nu există în acest stadiu noi represalii militare occidentale, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel