Ministerul Finanţelor a anunţat că vrea plafonarea preţului la gaze până în 2021.
”Constatând că din 2013 până azi preţul la gaz a crescut cu 75%, ca urmare a dorinţei acestor două entităţi de a obţine profit de 300%, adică câteva miliarde de lei pe an, ANRE s-a sesizat şi ne-a trimis această adresă şi ne întreabă ce să facem pentru că există lege (...) şi legea spune în felul următor: când te afli într-o astfel de situaţie, poţi să intervii ca guvern şi pentru maxim trei ani de zile să reglezi preţul astfel încât acesta să poată fi suportat, să fie real plătit de către oameni către companii. Şi acest lucru la recomandarea pe care şi eu o s-o fac şi o s-o susţin - şi sunt sigur că în această direcţie vom merge - în următorul an de zile preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%”, anunța Darius Vâlcov, la Antena 3.
În acest context a fost făcut și anunțul ministrului Finanțelor.
”Ministerul Finanţelor a anunţat că vrea plafonarea preţului la gaze până în 2021, operând astfel o reducere forțată a prețului gazelor. O asemenea intervenție încalcă principiile liberalismului și pe cele ale unei economii de piață și a liberei concurențe.” este reacția imediată din PNL a deputatului Virgil Popescu.
Liberalul consideră că decizia contravine directivelor europene.
Virgil Popescu afirmă că nu vor avea de câștigat bugetul de stat, consumatorul român, industria românească, industria românească de gaz, investitorii strategici din Marea Neagră, ci gazul rusesc și exportatorii.
”Există riscuri pe care le vom plăti din buzunarul nostru”
”Românii să nu se lase păcăliți că ar exista avantaje într-o asemenea măsură, pentru că există riscuri pe care tot noi le vom plăti din buzunarul nostru. Solicit ministrului de Finanțe să renunțe la această hotărâre cât mai repede, pentru că altfel transformă România într-o țară sud americană, unde, după cum bine știm, acest gen de măsuri au adus doar probleme și o sărăcire a populației.” a conchis liberalul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu