Compania rusă Gazprom a anunţat Transgaz că livrările de gaze naturale vor fi efectuate la parametri normali sâmbătă şi duminică, fără a explica motivele reducerii cu 5% aplicată vineri sau ce se va întâmpla de luni.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat că "În această dimineaţă, Departamentul pentru Energie a fost informat de conducerea Transgaz, că Transgaz a primit o adresă de la dispeceratul Gazprom din Sofia, Bulgaria, conform căreia astăzi şi mâine livrările de gaze vor fi efectuate la parametri normali, fără a mai fi aplicate reducerile anunţate ieri. Nu au fost oferite în această adresă informaţii despre motivele reducerii de 5% aplicată ieri şi confirmarea că săptămâna viitoare livrările se vor realiza conform grafiicului agreat", a arătat Nicolescu, conform Mediafax.
Ministrul a precizat că importurile de gaze din Rusia sunt de aproximativ 0,2 milioane metri cubi pe zi, în timp ce producţia României este la un nivel aproape dublu.
"În plus, România are în acest moment depozitată o cantitate cu 700 milioane metri cubi mai mare decât obligaţia de stocare stabilită de ANRE pentru 2014, de 1,8 miliarde metri cubi gaze", a precizat Nicolescu.
Gazprom a transmis joi Transgaz că livrările de gaze către România vor fi reduse în următoarele trei zile, fără să explice motivele scăderii volumelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News