Gazprom avertizează că prețul gazelor în Europa va crește și mai mult. Un grup de europarlamentari cere anchetarea Gazprom.
Preţurile gazelor naturale din Europa, deja la un nivel ridicat, ar putea creşte şi mai mult din cauza capacităţilor scăzute de stocare a gazelor, a avertizat vineri şeful grupului rus Gazprom, Alexei Miller, transmite Agerpres, citând Reuters.
La o conferinţă online, Miller a declarat că cererea pentru gaze naturale este în creştere. El a descris gazele naturale ca un "combustibil curat", care ar putea sprijini tranziţia la o energie mai verde.
În prezent, capacităţile de stocare a gazelor din Europa sunt cu 22,9 miliarde metri cubi (bcm) sub nivelul normal. "Este foarte mult, toţi experţii spun că Europa nu va putea să recupereze decalajul şi să majoreze nivelul gazelor stocate", a declarat şeful Gazprom. Acesta a avertizat: "Europa va intra în perioada de toamnă-iarnă cu un deficit în capacităţile subterane de stocare".
"Desigur, situaţia are impact asupra preţurilor şi vedem că în Europa preţurile bat toate recordurile posibile. Este posibil chiar să înregistreze noi recorduri", a afirmat Miller.
La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.
De asemenea, Miller a reafirmat că Gazprom îşi va îndeplini complet obligaţiile privind furnizarea de gaze naturale, compania fiind pregătită să pompeze mai mult gaz dacă va fi necesar.
Săptămâna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării. Însă pentru debutul livrărilor este nevoie de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din partea Autorităţii de reglementare în domeniul energiei din Germania (Bundesnetzagentur), care are la dispoziţie patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare.
Analiştii nu se aşteaptă ca în urma livrărilor prin acest gazoduct preţurile gazelor să scadă curând în Europa.
Un grup de parlamentari europeni a cerut Comisiei Europene să investigheze rolul Gazprom în creşterea preţurilor gazelor naturale din Europa, apreciind că suspectează compania rusă de manipularea pieţei.
La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.
Într-o scrisoare din 16 septembrie adresată Comisiei Europene, aproximativ 40 din cei 700 de parlamentari europeni au informat că suspectează Gazprom că ar fi acţionat pentru majorarea preţurilor gazelor naturale.
"Cerem Comisiei Europene să deschidă urgent o investigaţie privind posibila manipulare deliberată a pieţei de către Gazprom şi potenţiala încălcare a reglementărilor UE privind concurenţa", se arată în scrisoare.
Reprezentanţii Gazprom nu au făcut comentarii. Executivul comunitar a confirmat primirea scrisorii şi a anunţat că va răspunde în timp util.
Parlamentarii au suspiciuni faţă de "eforturile Gazprom de a face presiuni" asupra Europei pentru a aproba lansarea mai rapidă a gazoductului Nord Stream 2. Săptămâna trecută, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot să transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării. Însă pentru debutul livrărilor este nevoie de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din partea Autorităţii de reglementare în domeniul energiei din Germania (Bundesnetzagentur), care are la dispoziţie patru luni pentru a finaliza procesul de autorizare.
Oficialii din Parlamentul European citează o serie de incidente, inclusiv recentele închideri ale unor facilităţi de producţie ale Gazprom şi au anunţat că firma a refuzat să rezerve capacităţi de transport a gazelor naturale prin conductele existente.
"Toţi aceşti factori ne permit să suspectăm să avansul record al preţurilor gazelor naturale din Europa din ultimele săptămâni ar putea fi rezultatul direct al manipulării deliberate a pieţei de către Gazprom", se arată în scrisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu