Gazprom declară 'forţă majoră' în livrările de gaze către Europa pentru cel puţin un client important

 Foto Agerpres
Foto Agerpres

Grupul rus Gazprom a decis să invoce o clauză de tip 'forţă majoră' cu privire la livrările de gaze către cel puţin un important client din Europa, potrivit unei scrisori trimisă de Gazprom în data de 14 iulie şi consultată luni de Reuters.

În această scrisoare, Gazprom anunţă că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale cu privire la furnizarea de gaze naturale din cauza unei 'situaţii extraordinare', care nu poate fi controlată de grupul rus.

Gazprom adaugă că măsura invocării 'forţei majore', o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla, este valabilă pentru livrările care au început din data de 14 iunie, 'ceea ce scuteşte compania de la plata despăgubirilor pentru orice reduceri ale livrărilor survenite între timp.

Un trader citat de Reuters susţine că scrisoarea are legătură cu livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală.

Decizia Gazprom va escalada tensiunile dintre Rusia şi Occident pe tema invaziei ruseşti din Ucraina...

Cel mai probabil, decizia Gazprom va escalada tensiunile dintre Rusia şi Occident pe tema invaziei ruseşti din Ucraina.

Uniunea Europeană, care a impus sancţiuni Moscovei, şi-a propus să înceteze să mai utilizeze combustibil fosili ruseşti din 2027, însă pentru moment vrea ca livrările de gaze ruseşti să continue până când va putea să găsească alţi furnizori. Livrările de gaze ruseşti au scăzut de-a lungul tuturor marilor rute de tranzit, inclusiv via Ucraina şi Belarus dar şi prin intermediul conductei Nord Stream 1, la care se efectuează în prezent lucrări de mentenanţă. 

Citește și - Gaze raționalizate pentru europeni, o soluție foarte probabilă care se întrevede în viitorul apropiatț

Rusia, principalul furnizor de gaze al Europei, și-a redus livrările de gaze către Europa din cauza sancțiunilor impuse în semn de solidarietate și sprijin pentru Ucraina de către blocul european.

Rusia şi-a redus livrările de gaze ca reacţie la susţinerea Europei pentru Kiev, folosind energia drept armă, iar drept rezultat raţionaliza­rea gazelor în regiune a devenit de-acum o perspectivă foarte reală, scrie Bloomberg.


În urma acţiunilor ruşilor, preţu­rile gazelor au urcat puternic, au crescut presiunile asupra regiunii, iar solidaritatea europeană este testată, toate victorii pentru Kremlin.


Cu firmele europene forţate să apeleze la rezervele menite să aco­pere nevoile pentru iarnă, controale­le guvernamentale asupra distribuţiei de gaze ar putea începe în câteva luni.

Dacă Rusia îşi va închide com­plet principalul gazo­duct, regiunea ar putea rămâne fără gaze până în ia­nuarie, potrivit com­paniei de con­sultanţă Wood Mackenzie.


Kremlinul a redus livrările de gaze cu aproximativ 60% via Nord Stream, cu impact direct pentru Franţa, Austria şi Cehia. Uniper din Germania, cel mai mare cumpărător de gaze ruseşti din Europa, primeşte cu 60% mai puţine gaze decât volu­mul comandat.

Mari companii energetice europene aflate în impas


Eni din Italia a primit doar jumătate din volumele cerute, iar Engie din Franţa şi OMV din Austria au de asemenea de suferit.
Regiunea nu are multe alterna­tive la gazoductele Rusiei, în special pentru lunile critice de iarnă. Există capacitate suplimentară limitată din Norvegia şi Olanda, iar livrările de GNL sunt aşteptate să scadă.

Germania aflată în criză, încă mai face apel la solidaritate


Cea mai mare economie a Europei, Germania, aflată la primul nivel al propriului plan de criză în trei etape, analizează o serie de opţiuni pentru reducerea cererii, cum ar fi să le permită proprietarilor să reducă încălzirea în iarnă.

Ţara, dependentă de Rusia pentru mai mult de o treime din necesarul de gaze, a făcut apel la solidaritate şi îşi îndeamnă cetăţenii să economisească energie pentru a-l opri pe Putin.


În Germania, autoritatea de reglementare a reţelei de gaze, BNetzA, va lua măsuri de raţionalizare dacă guvernul va declara stare de urgenţă în sector. În timp ce consumatorii şi serviciile publice vitale vor fi protejate, companiile ar avea probleme.

UE, în pericol de întreruperea completă a gazului rusesc


Experţii avertizează că întreaga Uniune Europeană ar trebui să se pregătească pentru o întrerupere completă a livrărilor de gaze ruseşti, notează EUObserver.


”Se poate întâmpla oricând“, arată Simone Tagliapietra, expert în cadrul think tank-ului german Bruegel. Aceasta subliniază că toate ţările UE ar trebui să urmeze exemplul Germaniei şi să ceară oamenilor să consume mai puţină energie.


În faţa scăderii livrărilor de gaze din partea Rusiei, guvernul german va arde mai mult cărbune în vară, va plăti industriei să nu folosească gaze şi va oferi împrumuturi de miliarde de euro comercianţilor pentru achiziţii de gaze, potrivit Euractiv.


În acelaşi timp, coaliţia de guvernământ din Germania lucrează la un pachet de măsuri menite să diminueze impactul scumpirii dramatice a energiei asupra consumatorilor, scrie Bloomberg. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel