Gigantul Gazprom susţine că a furnizat un volum de gaze naturale mai mare ca niciodată Europei şi Turciei în 2013. Creşterea vine după ce, în 2012, companie de stat a avut o cerere mult mai slabă decât de obicei, notează Deutsche Welle.
Reprezentanţii companiei au declarat, luni, că estimările preliminare indică o creştere a livrărilor cu 16%, atingându-se astfel 161,5 miliarde metri cubi.
Veniturile Gazprom au crescut cu 10% procente anul acesta, până la 61,3 miliarde de dolari (44,3 miliarde euro), astfel că gigantul a a avut rezultate mai bune decât se aştepta.
Cifele înseamnă totodată şi o revanşă luată în faţa anului precedent, când cererea scăzuse cu 7%. După această cădere, preşedintele Vladimir Putin ceruse conducerii Gazprom să-şi regândească strategia de piaţă, în contextul în care mai multe ţări se gândesc la exploatarea resurselor neconvenţionale.
Gazprom acoperă o treime din nevoia Europei de import de gaze naturale.
Clienţii Bătrânului Continent au plătit pentru 1.000 de metri cubi de gaz aproximativ 380 dolari, faţă de 400 de dolari, cât obişnuiau să dea în 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News