Gazprom suspendă „pe termen nedefinit” livrările pentru Europa prin conducta Nord Stream

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Compania Gazprom a anunțat că suspendă „pe termen nedefinit” livrările de gaz pentru Europa prin gazoductul Nord Stream, motivând că există o defecțiune la o turbină.

Un reprezentant Gazprom a trimis o scrisoare către compania Siemens în care anunță problemele apărute la motor, notează agenția RIA.

Compania rusă susține că a găsit defecțiuni despre care nu știa la instalațiile de pompare, iar ca să le repare sunt necesare piese din Germania, pe care le-a solicitat.

Gazprom anunță că știe foarte bine de ce comanda nu poate fi onorată - din cauza sancțiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană.

Prin urmare, gigantul rus al gazelor lasă să se înțeleagă că reparația și, implicit, reluarea livrărilor de gaze nu vor mai avea loc la data prevăzută.

Rusia a amenințat azi că va sista furnizarea de petrol şi gaz natural pentru ţările care îi impun plafonarea prețului

Rusia a ameninţat vineri că va înceta să vândă petrol şi gaz natural acelor ţări care-i impun plafoane de preţ pentru aceste resurse energetice, plafoane despre care Moscova consideră în plus că vor destabiliza semnificativ piaţa globală, transmite Reuters.

Companiile care impun plafoane de preţ nu se vor număra printre cele care primesc petrol rusesc, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, confirmând afirmaţii asemănătoare făcute în ziua anterioară de vicepremierul rus Aleksandr Novak.

Pur şi simplu nu vom coopera cu ei pe principii care nu sunt de piaţă, a insistat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

Miniştrii de finanţe ai statelor din G7 se întâlnesc vineri prin videoconferinţă şi ar putea conveni impunerea unui plafon de preţ pentru petrolul cumpărat din Rusia, considerând că în acest fel ar putea diminua veniturile cu care Moscova îşi finanţează armata în războiul contra Ucrainei.

Uniunea Europeană a convenit în luna mai instituirea progresivă a unui embargou parţial asupra petrolului şi produselor petroliere ruseşti.

Declaraţia lui Dmitri Peskov s-a referit numai la exporturile de petrol. Între timp însă, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că a sosit momentul ca Uniunea Europeană să impună plafoane tarifare şi pentru gazul natural rusesc, anunţând totodată că UE a reuşit să-şi umple depozitele de gaz la 80% din capacitate.

Reacţionând după această declaraţie a preşedintei executivului comunitar, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, a transmis că dacă UE va lua o asemenea măsură, Rusia îi va sista livrările de gaz natural. Pur şi simplu nu va mai fi gaz rusesc în Europa, a scris Medvedev pe Telegram.

Ursula von der Leyen: A sosit momentul! Europa trebuie să plafoneze preţul gazului rusesc

Preşedintele Comisiei Europene recomandă plafonarea preţului gazului rusesc.

A sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei, a afirmat vineri preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.

"Cred cu fermitate că este acum momentul pentru o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa", le-a spus jurnaliştilor oficialul UE, la o reuniune a parlamentarilor conservatori din Germania. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel