GCS bilanț, Covid-19. 8 martie 2022 - Numărul infectărilor din România

Fotografie creată de Anna Shvets, de la Pexels
Fotografie creată de Anna Shvets, de la Pexels

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis numărul cazurilor noi și deceselor cauzate de COVID-19, date transmise în ziua de 8 martie 2022. 

 

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 8 martie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 5.461 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 101 decese, dintre care 4 anterioare intervalului de referință. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

VEZI ȘI: Starea de alertă se termină pe 8 martie, se ridică restricţiile în România

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, a anunţat că starea de alertă va fi ridicată de pe 8 martie în România. 

Guvernul nu va prelungi starea de alertă, instituită pentru a gestiona pandemia de COVID-19, iar aceasta va înceta marţi, 8 martie, la miezul nopţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

"Mâine (marţi, 8 martie - n.r.) este ultima zi în care rămâne activă starea de alertă, generată de nevoia de a gestiona pandemia de COVID-19. Sunt abilitat să vă comunic că va rămâne ultima zi. Guvernul nu va prelungi starea de alertă. Ca atare, mâine, la miezul nopţii, va expira starea de alertă în România. În privinţa situaţiilor privind formularul de localizare a pasagerului şi a certificatului verde, Ministerul Sănătăţii, în perioada imediat următoare, va clarifica reglementările privind cele două categorii de documente", a precizat Dan Cărbunaru, luni, la Palatul Victoria.

Klaus Iohannis a făcut anunţul săptămâna trecută 

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie.

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă descendentă accelerată, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea aceste situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o şedinţă de evaluare cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România”, Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Vezi aici declarațiile complete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel