Geanta care te oprește să cheltui peste măsură. Cum funcționează

Oameni de știință din Irlanda au inventat geanta care se închide singură dacă bugetul de cumpărături a fost depășit, ea fiind creată ca răspuns la semnele alarmante potrivit cărora foarte multe persoane depășesc cu multă ușurință limitele de pe cardurile de credit deoarece nu se pot controla.

Geanta iBag 2 vibrează, luminează și chiar se auto-încuie atunci când posesorul ei vrea să scoată portofelul pentru a cumpăra ceva ce îi depășește bugetul. Ea este disponibilă într-un program pilot, în Statele Unite, potrivit Finder.com, scrie Agerpres.

Astfel, cumpărătorii care nu pot rezista tentației de a cheltui peste măsură pot opta pentru acest accesoriu inteligent ce le reamintește care este scopul principal atunci când se află la magazin.

Sistemul se bazează pe o tehnologie modernă și include microprocesorul Arduino Uno, un comutator computerizat, un sistem de vibrație, Bluetooth, GPS și becuri LED. Geanta poate fi folosită și pentru încărcarea dispozitivelor mobile și este dotată în plus cu un dispozitiv ce se activează în cazul în care geanta este furată.

Citește și: Sumă fabuloasă plătită pentru o poșetă la o licitație. Cum arată

Accesoriul a fost inventat de o echipă de cercetători de la Colmac Robotics Ltd, din Dublin, iar creatoarea de modă din New York Geova Rodriguez a fost cea care a conceput designul. Potrivit Finder.com, specialiștii lucrează acum la un mod similar dedicat bărbaților.

Conform Finder.com, iBag2 a fost creată ca răspuns la semnele alarmante potrivit cărora foarte multe persoane depășesc cu multă ușurință limitele de pe cardurile de credit deoarece nu se pot controla. Potrivit unui studiu efectuat în luna mai pe 6.838 de adulți americani, majoritatea posesorilor de carduri de credit — 64% dintr-un total de 158,6 de milioane — fac achiziții neplanificate în fiecare lună. Cei mai impulsivi cumpărători sunt cei cu vârste cuprinse îtnre 18 și 34 de ani.

Posesorii de carduri de credit trebuie să înțeleagă cum funcționează acestea, ce presupun și cum diferă de alte carduri, astfel încât să îl aleagă pe cel care le este cel mai convenabil, a declarat Michael Hutchison, expert financiar în cadrul Finder.com. Acesta a mai spus că iBag2 este un instrument care îi ajută pe oameni să cheltuiască banii în mod conștient, dar că nu este decât o soluție temporară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel