Compania GECAD NET a fost numită recent drept partenerul Microsoft cu cele mai bune performanțe în segmentul clienților de tip IMM. Distincția a fost acordată în cadrul ultimei întâlniri Microsoft Club ce a avut loc în septembrie 2013. Titlul se acordă anual partenerului Microsoft România cu cele mai bune vânzări în categoria companiilor mici și mijlocii.
“GECAD NET este o companie pentru care performanța este nu doar un obiectiv dar mai ales o stare de a fi a întregii echipe. Livrăm performanță în fiecare proiect pe care îl derulăm cu clienții noștri și această dedicare este acum demonstrată și prin distincția primită din partea celui mai important partener al nostru“, spune Șerban Prejoianu, deputy CEO la GECAD NET, cel care este reponsabil și de rezultatele companiei în segmentul companiilor mici și mijlocii.
Pe primele 6 luni din acest an, GECAD NET a reușit să sporească cu 9 % numărul clienților din segmentul IMM. De asemenea, valoarea proiectelor derulate cu companii mici și mijlocii a crescut în medie cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Compania a înregistrat în primele luni o creștere cu 15% a veniturilor din software și servicii IT, estimând să finalizeze 2013 cu un plus de minimum 10-12% față de 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu