Generalul american David Petraeus spune că Moldova e următoarea pe lista lui Putin. "Vrea ca Rusia să semene cât mai mult cu Imperiul Rus, cu el pe post de ţar"

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Se împlinesc doi ani de la începutul războiului din Ucraina, iar soarta acestuia este departe de a fi determinată. Fostul şef al CIA, generalul american David Petraeus, spune, însă, că dacă Rusia iese învingătoare, atunci îşi va îndrepta atenţia spre un alt vecin al României, Republica Moldova. 

Acesta a vorbit, într-un interviu pentru CNN, despre posibilul câştigător al războiului, dar şi despre următoarele ţinte ale Rusiei lui Vladimir Putin. 

"Nu sunt sigur că există vreo parte câştigătoare din acest război. Evident, ruşii au obţinut câteva victorii mari şi acum au iniţiativa, forţându-i pe ucraineni să se retragă din Avdivka. Sunt mai multe zone unde ruşii atacă, în estul şi sudul Ucrainei, folosind cantităţi masive de artilerie care distrug orice le iese în cale. Apoi, atacă în valuri cu oameni pe care nu le pasă că îi pierd, mai ales că par că pot susţine ritmul. Vladimir Putin nu pare deloc îngrijorat de aceste pierderi de vieţi omeneşti şi pare capabil să genereze noi şi noi recruţi. 

Se ridică, astfel, o întrebare. Va veni momentul în care ruşii, mai ales mamele, taţii şi soţiile ruşilor vor spune "nu fiul meu, nu soţul meu"?. Au fost deja câteva manifestaţii modeste pentru aducerea soldaţilor acasă, dar nu şi-au atins scopul. De asemenea, Rusia are o istorie lungă în ceea ce priveşte respingerea opoziţiei.  

Eu nu sunt surprins că acest război durează deja de doi ani. În timp ce ucrainenii au demonstrat că se pricep de minune la operaţiuni de luptă în primul an, câştigând la Kiev, Harkov, Cernihiv, Sumi şi Herson, ruşii au reuşit să îşi pună la cale apărarea, dar şi contraofensiva. 

Ruşii cu siguranţă au învăţat câte ceva din faptul că nu au putut să învingă Ucraina în primul an din război. Au găsit metode prin care să înlocuiească personalul şi şi-a pus economia în stare de război. Să avem în vedere şi că Rusia are o populaţie de trei ori mai mare decât Ucraina, dar şi o economie de 10 ori mai mare. 

Dacă SUA va susţine în continuare Ucraina, atunci ne putem aştepta cel puţin la o rezistenţă ca cea din prezent, ba chiar şi la progrese", a declarat Petraeus. 

Republica Moldova, următoarea ţintă a Rusiei 

 

Conform generalului american, dacă Rusia se va impune în Ucraina, atunci următoarea ţintă poate fi Republica Moldova, mai ales că acolo sunt deja aproximativ 1500 de soldaţi ruşi, în Transnistria. 

"Nu există îndoieli. Dacă Putin va câştiga, războiul nu se va opri odată cu căderea Ucrainei. Întrebarea care trebuie pusă este de cât timp va avea nevoie Rusia pentru a-şi muta forţele în altă parte. Cu siguranţă, Moldova ar fi în colimator. Mai ales că acolo sunt deja 1500 de soldaţi ruşi, în Transnistria. De asemenea, el şi-ar putea muta atenţia către statele baltice, a căror existenţă o urăşte. 

Scopul său a fost mereu ca Rusia de azi să semene cât mai mult cu Uniunea Sovietică sau cu Imperiul Rus, cu el la cârmă, pe post de ţar", a completat David Petraeus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel