Rusia şi China se pronunţă împotriva oricărui război nuclear, în toiul unor tensiuni cu Occidentul, şi subliniază că o astfel de confruntare nu va avea decât învinşi, relatează AFP.
”Părţile declară din nou că nu pot exista învingători într-un război nuclear şi că acesta nu trebuie să fie declanşat niciodată”, afirmă într-o ”Declaraţie comună”, semnată marţi, în urma unei întâlniri la Kremlin, preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping.
Despre acest subiect a vorbit la DC News și DC News TV, în cadrul emisiunii „Ce se întâmplă”, cu Răzvan Dumitrescu, generalul Cristian Barbu.
„Există această retorică a rușilor: „putem să avem câteva lovituri nucleare prin care să ne arătăm forța”. Ei se referă la acele lovituri nucleare tactice pe care să le aplice acolo unde cred ei că nu vor primi o replică, adică în Ucraina. Prin povestea aceasta cu „războiul nuclear nu trebuie să aibă loc” se referă la faptul că „n-ar trebui să existe o replică la această acțiune” pentru că „acțiunea lor este... limitată și... justificată”. Adică rușii consideră că replica din altă parte vizavi de loviturile din Ucraina nu ar trebui să existe pentru că acea situație ar duce la un Armaghedon. Rușii spun că au „dreptul să”, dar dacă vine o replică din altă parte (nu din Ucraina, pentru că Ucraina nu poate să dea replici de genul), „tu vei fi răspunzător de Armaghedon””, a zis generalul Cristian Barbu.
Întrebat dacă este de părere că rușii vor utiliza arma tactică nucleară, generalul a spus: „Încă de acum un an am zis că ne aflăm la 30% posibilitate și nu am micșorat procentul. Sunt anumite semnale care arată că rușii nu au modificat, sub nicio formă, nici concepția, nici doctrina, în alt sens, ba chiar au accentuat cumva ideea că trebuie să avem grijă cel puțin la aceste lovituri tactice pe care, sincer să vă spun, le vedem cu mare emoție”.
VEZI ȘI: Xi Jinping, plan de pace. Generalul Cristian Barbu: Vladimir Putin poate să-și piardă poziția de lider al Rusiei / video - https://www.dcnews.ro/xi-jinping-plan-de-pace-generalul-cristian-barbu-vladimir-putin-poate-sa-si-piarda-pozitia-de-lider-al-rusiei-video_909994.html
CITEȘTE ȘI: Generalul Cristian Barbu: Pentru a recuceri întreg teritoriul, Ucraina ar avea nevoie de 3.000 de garnituri de trenuri, pline cu muniție. Deja am depășit această socoteală - https://www.dcnews.ro/generalul-cristian-barbu-pentru-a-recuceri-intreg-teritoriul-ucraina-ar-avea-nevoie-de-3-000-de-garnituri-de-trenuri-pline-cu-munitie-deja-am-depasit-aceasta-socoteala_909982.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu