Un judecător din Timișoara a fost incendiat în propria casă. În urma investigațiilor, s-a stabilit că incendiul a fost provocat de fostul soț al actualei iubite a magistratului. Acuzatul a dat o explicație incredibilă pentru incendiu.
În dimineața zilei de vineri, judecătorul Sorin Gheorghisan, de la Judecătoria Timișoara, a fost incendiat în propria casă. Magistratul a suferit arsuri de gradul 1 și 2 pe mâini și pe față în încercarea de a stinge focul.
Ancheta Biroului de Investigații Criminale a stabilit că incendiul a fost provocat de către fostul soț al actualei sale iubite, procuroarea Raluca Mihaela Tirvelea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Incendierea, pusă pe seama întunericului
Politiștii au stabilit că fostul soț al procuroarei, Catalin Iulian Tirvelea, s-a deplasat în toiul nopții la blocul în care locuiește judecătorul. Fostul soț a intrat în imobil având asupra sa o sticlă de benzină cu care ar fi incendiat ușa magistratului.
În timpul audierilor, Catalin Iulian Tirvelea a susținut că nu a avut intenția de a incendia apartamentul magistratului. Acuzatul a spus că s-a împiedicat în fața intrării, din recipient a curs combustibil, iar el a aprins o brichetă ca să vadă ce s-a întamplat.
Acuzatul nu era la prima abatere
Anchetatorii au stabilit că acuzatul nu este la prima "declarație de ură" pentru Sorin Gheorghisan. Judecătorul reclamase faptul că frecvent mașina sa este vandalizată și îi sunt tăiate cablurile de telefonie și de internet. În urma plângerilor, Poliția a instituit paza pentru judecătorul Gheorghisan, iar responsabil de fapte era Catalin Tirvelea.
Acuzatul a fost reținut și dus la audieri, urmând ca procurorii să propună judecătorilor arestarea preventivă a lui Tirvelea, sub acuzația de vătămare corporală și distrugere prin incendiere.
Procuroarea și inculpatul erau divorțați de câteva luni, informează luju.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News