"Geniul din spatele Wikipedia" vine în premieră în România

Jimmy Wales, considerat "geniul din spatele Wikipedia", vine în premieră în România, pe 22 martie, în cadrul McCann/Thiess Conferences.

Alegeri prezidentiale 2024

Jimmy Wales va dezvălui, în cadrul conferinței, filosofia din spatele Wikipedia și cum a reușit prin intermediul acestei platforme să revoluționeze modul în care oamenii din întreaga lume au acces la informații.

În fiecare lună, peste 80.000 de voluntari de pretutindeni contribuie la crearea a peste 7.000 de articole noi pe zi, accesate de peste 500 milioane de vizitatori unici. În prezent, Wikipedia cuprinde peste 36 milioane de articole, disponibile gratuit în peste 280 de limbi.

Aflat în topul celor mai influente 100 de personalități realizat de revista Time, Jimmy Wales este un antreprenor american, membru al Berkman Center for Internet and Society din cadrul Universității Harvard și membru al MIT Center of Collective Intelligence. Wales a pus în 2001 bazele Wikipedia.

"Wikipedia crește în fiecare zi, în același ritm cu dorința oamenilor din întreaga lume de a cunoaște din ce în ce mai mult și din ce în ce mai repede. (...) De aceea, îl aducem în premieră în România pe Jimmy Wales", declară Bogdan Enoiu, director general McCann WorldGroup România.

Evenimentul, prezentat de Vodafone România, va avea loc la Sala Epika din Grand Cinema Băneasa & More din Băneasa Shopping City.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel