Genocid proces Ratko Mladic. Avocații, cerere în instanță

ratko mladic
ratko mladic

Avocații fostului șef militar al sârbilor din Bosnia Ratko Mladic, care ar trebui judecat în noiembrie de justiția internațională, au cerut eliberarea sa provizorie din cauza unei boli ce ar putea avea "complicații fatale", relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Starea de sănătate actuală a dlui Mladic necesită îngrijire și tratamente medicale constante și complicate", a declarat apărarea într-un document publicat marți, adăugând că detenția i-ar putea agrava starea fizică și psihică.

Ambasada Rusiei "a acceptat să îl primească pe dl Mladic pentru tratamentul necesar (...) și garantează întoarcerea sa la momentul oportun" la Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), a adăugat apărarea, asigurând că el nu prezintă niciun pericol pentru victime și martori ai procesului.

Cel care a fost odată poreclit "Măcelarul din Balcani", astăzi în vârstă de 75 de ani, este acuzat de TPIY de a fi efectuat "epurarea etnică" a unei părți a Bosniei pentru a crea un stat sârb etnic pur în timpul războiului din Bosnia (1992-1995).

Inculpat în iulie 1995 după acest război ce a făcut peste 100.000 de morți și 2,2 milioane de persoane strămutate, el a fost arestat în mai 2011.

Judecata sa este așteptată până la sfârșitul lunii noiembrie, după ce procurorul a cerut pedeapsa cu închisoarea pe viață în decembrie anul trecut. La finalul unor proceduri inițiate în 2012, apărarea, la rândul ei, a pledat din nou pentru achitarea lui Mladic de genocid, crime împotriva umanității și crime de război.

Potrivit experților medicali ruși citați în document, Mladic a suferit mai multe accidente vasculare cerebrale tranzitorii care au provocat deteriorarea sistemului său nervos și suferă de asemenea de o deteriorare a sănătății mintale.

La procesul său din decembrie, Ratko Mladic a apărut agitat și a fost admonestat de mai multe ori de președintele tribunalului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel