Fostul candidat la președinție, Mircea Geoană, este de părere că liderul PNL, Crin Antonescu, a pierdut "simpatia votanţilor USL", iar dacă va mai încerca să câştige puncte electorale atacând PSD, susţinerea social-democraţilor va scădea şi mai mult. Mircea Geoană a făcut aceste declarații în cadrul emisiunii "După 20 de ani" de la ProTV, care va fi difuzată duminică.
”Trebuie să fiu un om cu sinceritate şi luciditate şi să spun că domnul Antonescu a pierdut din simpatiile votanţilor PSD. Există riscul ca domnul Antonescu să nu aibă suficient de multe voturi în cadrul USL ca să fie principalul nostru candidat. Pentru publicul nostru, al PSD, este foarte important ca cineva să comunice cu el. Şi domnul Antonescu atacându-ne, se îndepărtează de noi”, a declarat Geoană, dând exemplu poziţiile pe care le-a avut Antonescu faţă de Codul Rutier, politică fiscală, reforma justiţiei şi problema Roşiei Montane.
Mircea Geoană spune că Antonescu a început să-şi îndrepte atenţia şi lupta pentru voturile celor de dreapta, ignorând astfel electoratul pesedist, care nu este aşa uşor de mulţumit.
”Mi se pare că domnul Antonescu este mai degrabă interesat de o culegere a voturilor de pe zona de dreapta.În clipa în care publicul nostru nu urmează, şi publicul PSD nu este unul pe care îl încolonezi şi-l duci la vot, e o iluzie să crezi că un partid disciplinat şi organizat cum este PSD, să nu aibă candidat în premieră în ultimii 25 de ani”, a mai spus Geoană, la ”După 20 de ani”.
Întrebat dacă-l va vota pe Crin Antonescu la prezidenţiale, Mircea Geoană a evitat să dea un răspuns concret.
”Dacă PSD nu va avea propriul candidat, vom fi cu toţii disciplinaţi. Din punct de vedere al poziţionării publice astăzi, mi se pare că a ales o cale greşită. Asta pentru mine e o dezmăgire din punct de vedere calcul tactic şi strategic”, a mai spus Geoană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News