Geoană: Băsescu, aproape de zero. Jocul se va întoarce ca un bumerang

Mircea Geoană îl critică pe Traian Băsescu. Senatorul PSD subliniază că președintele face un joc de imagine jucând ping-pong cu bugetul de stat pe 2014, însă totul se va întoarce ca un bumerang împotriva lui. Traian Băsescu este "aproape de zero", a subliniat Geoană. 

Mircea Geoană a declarat, la RFI, că "preşedintele Băsescu face un joc eminamente de imagine. Nu are nici un fel de pârghie să influenţeze decizia Parlamentului. Îl trimite înapoi la Parlament, Parlamentul votează în forma pe care Parlamentul o consideră cea mai nimerită".

Senatorul PSD susține că Băsescu "obţine o amânare, dar amânarea asta se întoarce şi împotriva preşedintelui Băsescu, pentru că este un efect de bumerang. Chiar dacă unele dintre argumentele invocate de domnia sa, cele invocate de transportatorii din România, care evident sunt primii mai sensibili la un astfel de subiect, ar avea un anumit tip de argument, din punct de vedere al credibilităţii şi al soluţiilor aşa-zis alternative ale preşedintelui Băsescu, credibilitatea sa este aproape de zero, pentru că lumea leagă politica economică a domniei sale şi a guvernelor pe care le-a năşit şi le-a păstorit de catastrofa economică şi socială, de scădere de pensii, de salarii, de creştere uriaşă a TVA-ului. Deci chiar dacă în anumite locuri are, poate, dreptate, din punct de vedere al credibilităţii şi impactului, efectul este zero".

Mircea Geoană crede că preşedintele Băsescu "are primul nevoie şi nu atât de mult premierul Ponta de acest tip de balet, această coregrafie de negociere, pentru a putea să iasă cât mai repede dintr-o capcană, pe care o amânare nejustificată a bugetului i-o poate aduce, pentru că amânarea plăţii salariilor şi a pensiilor, probleme legate de finanţarea proiectelor de investiţii, toate i se vor întoarce preşedintelui Băsescu. De aceea, cred şi sper şi pentru liniştea ţării şi pentru o atmosferă de minimă decenţă politică în ajun de sărbători, ca acest episod de ping-pong pe tema bugetului să se încheie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel