Geoană, declarațiile zilei despre Schengen: Gata! A venit momentul. Să terminăm cu mersul cu pârâtul, ne face rău, nu ne face cinste / video

Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus că Schengen este picătura care a făcut ca paharul frustrării să se verse. Potrivit acestuia, a venit momentul să ne apărăm altfel interesele, folosind toate instrumentele la dispoziția statului român.

„Este 16 decembrie 2022. În urmă cu exact 18 ani, încheiam negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Eram ministru de Externe, Vasile Pușcaș, excepționalul nostru negociator șef, eram împreună la Bruxelles, semnând tratatul de aderare. Am putea spune că, astăzi, împlinim majoratul. Discuția care este atât de puternică în jurul subiectului Schengen trebuie să fie privită în perspectivă. Ce am negociat în urmă cu 18 ani de zile? Intrarea automată în Schengen la cinci ani după aderare. Fără MCV. Cu subvenții pentru fermierii noștri la nivel de subvenții pentru fermierii europeni, într-un interval de timp dat”, a spus Mircea Geoană, vineri, într-o filmare publicată pe contul său oficial de Facebook.

„Vreau să vă spun că, pentru mine, ca om care și-a dedicat viața integrării euroatlantice, această izbucnire de mânie și de frustrare din jurul Schengen nu este decât picătura care a făcut să se verse un pahar umplut mai demult. Nu am negociat acum 18 ani atât de multă asimetrie de putere, influență și de putere economică. Nu am negociat niciodată să fim, după 11 ani, după momentul în care trebuia să intrăm automat în Schengen, încă la ușile acestei zone. Tot în 2004, am aplicat pentru aderare la OCDE. Încă nu s-a întâmplat. Am vorbit de aderarea la zona euro, nu avem un plan serios”, a subliniat Mircea Geoană.

„Ca om care a lucrat toată viața la acest proiect, vă spun câteva lucruri din partea mea și fără să implice în vreun fel funcția mea oficială de astăzi:

1. Un astfel de efort este unul de-a lungul ciclurilor politice. 

2. Un astfel de efort este legat de apărarea intereselor României și ale românilor, în principal ale românilor care trăiesc în străinătate.

3. Puterea și opoziția trebuie să lucreze pe marile proiecte naționale mână în mână.

4. Să terminăm cu mersul cu pârâtul, ne face rău, nu ne face cinste.

5. Trebuie să încercăm să ne reîncărcăm cu ambiția unei țări care nu mai trebuie să accepte să fie la periferia Europei, ci în centrul ei. Pentru asta e nevoie de fiecare dintre noi”, a spus Mircea Geoană.

„România își are locul natural în inima Europei. Știu că vom învăța lecții din acest episod și aceste episoade. Și sper din toată inima că, acum, să învățăm că trebuie să ne apărăm interesele mai dens, mai solidar, mai ambițios și țintit întotdeauna pentru o Românie puternică, respectată, influentă și pentru drepturile românilor, indiferent unde s-ar afla ei”, a transmis Mircea Geoană.

Iată filmarea la care s-a făcut referire:

Liderul PSD Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, i-a transmis o scrisoare oficială cancelarului austriac, Karl Nehammer, în care l-a invitat în România să se convingă singur de eforturile ţării noastre, afirmând că Romania şi românii merită să facă parte din Schengen. Citiți AICI scrisoarea transmisă de Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel