România are în acest moment o provocare imensă, cum să-şi fructifice relevanţa strategică, cum să fie mai competitivă şi ce trebuie făcut pentru a-şi recăpăta locul firesc în conceptul naţiunilor, a transmis, vineri, secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, cu ocazia lansării cărţii "Ce ne datorăm unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai bună", semnată de preşedintele London School of Economics, economista Minouche Shafik.
"Pentru ţara noastră, pentru România, acest subiect este poate mai acut şi mai important decât pentru oricine altcineva din Europa în care trăim cu toţii. Avem în acest moment o provocare imensă, cum să fructificăm relevanţa strategică a României, cum să facem ca România noastră să fie mai competitivă şi, mai ales, cum să dăm o şansă corectă, arhitectura de oportunităţi, de care Minouche vorbeşte în cartea pe care o avem astăzi în faţa noastră, şi cum facem ca România să îşi recapete încrederea şi să-şi capete locul firesc şi natural în conceptul naţiunilor", a subliniat Geoană, în conversaţia purtată cu baronesa Minouche Shafik.
Dialogul acestora s-a desfăşurat online în cadrul mesei rotunde "Noul Contract Social: o relaţie stat - cetăţean adaptată pentru secolul 21", dezbatere organizată în format hybrid de Asociaţia "Proiectul România 2030", în colaborare cu Fundaţia Friedrich Ebert Romania şi Editura Litera.
În opinia lui Geoană, cartea oferă un răspuns relevant ideii reinventării contractului social, în condiţiile în care acesta pare a fi rupt.
"Cred că această carte oferă un răspuns incredibil de important ideii cum putem să reinventăm contractul social. În multe situaţii, inclusiv în România, contractul social pare a fi rupt. Foarte mulţi cetăţeni, bătrâni, tineri educaţi, mai puţin educaţi, inclusiv românii din diaspora, simţim că s-a rupt ceva în contractul fundamental. Ce putem face împreună? Relaţii între Guvern şi cetăţeni, conexiuni între Guvern, sectorul privat şi societatea civilă. Cred că întrebarea este fundamentală şi pentru România, pentru că eu cred că este cel mai bun moment din istoria sa, protejată de NATO, parte a Uniunii Europene, cu progrese semnificative (...) Vreau să mulţumesc Editurii Litera şi Proiectului România 2030 şi să vă încurajez să avem încredere în aceste idei. Dacă ai un sistem care nu funcţionează şi vrei să-l îmbunătăţeşti, nu o să funcţioneze. Avem nevoie de noi idei pentru un nou contract, cred că e sănătos", a spus, printre altele, secretarul general adjunct al NATO.
Geoană a punctat că un nou contract social poate fi cel mai bun apărător al democraţiei şi libertăţii. "Cred că un nou contract social este de fapt cel mai bun apărător al democraţiei şi libertăţii", a concluzionat oficialul NATO.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, al cărui mandat în această funcţie a fost prelungit vineri cu un an, a dat asigurări că Alianţa Nord-Atlantică va continua să îi apere pe cetăţenii ţărilor membre.
Într-un moment de mare complexitate vom continua, oricând şi împreună, să apărăm cei peste 1 miliard de cetăţeni din statele membre, să întărim valorile democratice şi libertatea de a gândi şi de a ne alege propriile destine, a scris Mircea Geoană pe Facebook, după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a prelungit cu un an mandatul în postul de secretar general adjunct al Alianţei.
Numit secretar general adjunct al NATO în octombrie 2019, Geoană s-a declarat onorat de prelungirea mandatului cu încă un an şi i-a mulţumit lui Jens Stoltenberg pentru încrederea acordată.
Decizia de astăzi, la fel ca numirea mea în 2019, este o încurajare pentru toţi românii şi toate româncele de a ţinti cât mai sus şi îmi întăreşte convingerea că acesta este un moment în care România trebuie să capete îndrăzneala şi înţelepciunea de a profita de oportunităţile strategice pe care schimbările geopolitice le oferă, a mai scris Mircea Geoană pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu