Secretarul-general adjunct al NATO - Mircea Geoană a declarat, vineri, că zona Mării Negre este un adevărat vortex strategic şi se va investi în continuare în prezenţa militară.
„Zona Mării Negre este un adevărat vortex strategic şi vom investi în continuare în prezenţa militară, descurajare, elemente de apărare antirachetă de ultimă generaţie, vom merge de la poliţie aeriană la apărare aeriană”, a declarat Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, potrivit Realitatea Plus.
„Am să îl felicit pe Oleskei Resnikov pentru succesul din Insula Șerpilor. Este o victorie importantă pentru forțele armate ucrainene. Este un prim pas pentru continuarea deblocării rusești a porturilor ucrainene la Marea Neagră și este un pas important pentru restabilirea libertății de navigare, care e importantă economic, comercial, strategic și militar”.
Din punct de vedere NATO, vom continua să ajutăm armata să facă tranziția de la echipamente sovietice către echipamente moderne din era NATO și credem că asta va face pe termen scurt mediu și lung Ucraina să fie capabilă să își apere independența și destinul său european și euro atlantic.
Constanța a găzduit, vineri, un eveniment catalogat drept „istoric pentru România și pentru aliații săi”. Este vorba despre „Summit-ul de Securitate al Mării Negre, organizat de Comisia Helsinki”.
Moscova a anunțat retragerea ca un „gest de bunăvoință”, dar imediat după a lansat asupra micuței insule bombe cu fosfor și a bombardat Odesa, unde și-au pierdut viața cel puțin 19 civili.
De partea cealaltă presa ucraineană a scris că în urma unui atac masiv al forțelor ucrainene, în cursul nopții dinspre 29 spre 30 iunie, trupele ruse de pe Insula Șerpilor au părăsit în grabă insula.
Comandamentul Operațional Sud al forțelor armate ucrainene a anunțat oficial că „în cursul nopții, ca urmare a unei alte etape reușite a operațiunii militare a forțelor ucrainene”, în urma loviturilor de rachete și artilerie, „ocupantul a evacuat în grabă garnizoana de pe Insula Șerpilor” folosind bărci de viteză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu