Președintele Comisiei pentru Politică Externă din Senat, Mircea Geoană, i-a transmis preşedintelui CE, Jose Barroso, o scrisoare prin care îl îndeamnă să considere România ca gazdă a uneia dintre dezbaterile comisarilor UE cu cetăţenii statelor membre, care au loc între septembrie şi decembrie, dar și faptul că românii ”trebuie să vadă în instituţiile europene mai mult decât un tutore dur şi autoritar”.
"Trăim momente de cumpănă, dar şi de inspiraţie pentru proiectul european. Sarcină pe care o avem cu toţii este nu doar să ne asumăm măsuri de creştere economică şi luptă împotrivă şomajului, dar şi să construim o Uniune mai bună şi mai corectă, menţionează Mircea Geoană. Dialogurile începute săptămâna trecută la Cadiz între vicepreşedintele Comisiei Viviane Reding şi alţi comisari cu cetăţenii europeni, programate între septembrie anul acesta şi decembrie anul viitor, sunt extrem de importante. Prima întâlnire a avut loc în Cadiz, Spania, acum câteva zile. Acest dialog şi această consultare exprimă solidaritatea Comisiei cu statele membre", i-a transmis Geoană lui Barroso.
Este important pentru ţările de la frontieră Europei, care nu fac parte din Zona Euro, să simtă din nou că fac parte din matricea europeană, consideră fostul președinte al Senatului, în textul adresat președintelui CE.
"Evitarea unei Europe în mai multe viteze trebuie să fie analizată atât formal, cât şi informal cu consultarea opiniei publice", a adăugat Mircea Geoană., precizând că cetățenii din România rămân, în vastă lor majoritate, suporteri ai Uniunii Europene.
"Totuşi, după o vară politică traumatică, publicul din România este divizat în a înţelege şi a aprecia rolul UE şi al statelor membre. Acesta este un lucru îngrijorător şi trebuie avut în vedere. Cetăţenii din România trebuie să vadă în instituţiile europene mai mult decât un tutore dur şi autoritar. Ei trebuie să vadă în aceste instituţii un prieten şi un partener", susţine Geoană.
Potrivit senatorului, în contextul în care Romania va avea alegeri parlamentare în câteva luni, ar fi important şi de o simbolistică majoră că noul Parlament să găzduiască această conversaţie fundamentală despre "viitorul nostru democratic".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu