Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a fost întrebat de Mihai Bobonete cu ce lider mondial ar accepta o confruntare fizică unu la unu.
Invitat la podcastul „DA BRAVO“ al lui Mihai Boboete, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a primit o întrebare căreia i-a răspuns cu eleganță și a dat un răspuns pe măsura funcției pe care o deține la Alianța Nord-Atlantică.
„Dacă s-ar renunța la nivel mondial la războaie și conflictele astea între națiuni s-ar rezolva prin bătaia față în față a președinților, dumneavoastră ca viitor președinte al României pe cine ați putea să doborâți?“, a întrebat Mihai Bobonete.
„Dacă ar fi cu aptitudini fizice, cred că avem niște lideri foarte potenți pe la Primăria Kievului“, a spus Geoană, făcând aluzie la edilul capitalei Ucrainei, Vitali Kliciko, fost campion WBC la categoria grea.
„Sportul e un derivat al luptei fizice într-un joc cu reguli. Ceea ce am învățat eu în SUA e că indiferent cât de mică sau de mare este țara ta, dacă te miști cu talent, dacă îți faci treaba și dacă joci jocul, există cel puțin iluzia că o țară cât de mică poate juca la liga mare. Eu am convingerea faptului că o țară medie precum România, dacă joacă inteligent, poate juca în liga mare.
O țară mică precum Irlanda este în primele 10 economii din Europa. Premierul irlandez, deși joacă la categoria foarte ușoară, el, de fapt, se urcă în ring la categoria super grea. Deși îl bat cei de la acea categorie, el marchează puncte și se duce acasă cu o remiză din partea juriului. Nu contează câți mușchi ai, ci cât de bine poți să-ți folosești atuurile pe care le ai“, a completat Mircea Geoană.
„Dar Mircea Geoană pe cine ar bate?“, a insistat Mihai Bobonete.
„Pentru România aș bate pe oricine“, a mai zis Geoană, adăugând că „tema cu David și Goliat e absolut valabilă“.
CITEȘTE ȘI - Mircea Geoană a spus ce se află, de fapt, în valiza purtată de agenții lui Putin. Nu, nu e butonul nuclear / video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News