Mircea Geoană și-a definitivat strategia de revenire în prim planul vieții politice, după excluderea din PSD și pierderea poziției de președinte al Senatului.
Unele scenarii vehiculate săptămâna trecută luau în calcul ipoteza ca Geoană să se întoarcă în PSD, dacă actuala Opoziție nu reușește să câștige peste 50 la sută din voturi, în 2012. Pentru aceasta, Geoană va contesta decizia de excludere în instanță, urmând ca pronunțarea să se facă imediat după alegeri. Alt scenariu viza participarea sa la un guvern de uniune națională, eventual ca premier, manevră prin care Traian Băsescu ar fi putut disloca un număr suficient de pesediști ca să nu mai fie la mâna UDMR. Alte ipoteze luau în calcul apropierea de UNPR, fie prin intrarea în partid, fie prin plasarea în funcția de președinte al USP.
Alegerea pe care a făcut-o deja Mircea Geoană lasă deschise toate aceste variante. În cursul săptămânii viitoare, Geoană își va lansa propria formațiune. Va fi o platformă, fără doctrină, axată pe oferirea de soluții, în care se vor regăsi experți/tehnocrați, politicieni și reprezentanți ai societății civile. Modelul pe care Geoană l-a discutat cu apropiații săi îl reprezintă Forza Italia, vehicolul politic folosit de Berlusconi pentru a veni la guvernare în 1994. Lansată în decembrie 1993, Forza Italia a câștigat alegerile din martie 1994, într-o coaliție largă, alcătuită din partide foarte diferite ca orientare. Italia trecea printr-o criză politică, în urma Operațiunii Mani pulite, care a dus la dispariția celor cinci partide care guvernaseră până în 1991.
Scopul Forza Italia era să atragă alegătorii moderați, dezorientați, pe cei ”orfani din punct de vedere politic și pe cei care riscau să nu mai fie reprezentați după dispariția Democrației Creștine. Misiunea mișcării era să blocheze accesul Stângii la guvernare. Din Forza Italia făceau parte liberali, creștini democrați sau socialiști moderați.
Cine au fost cei 5 membri PSD care s-au opus excluderii lui Geoană
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News