Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a subliniat astăzi, într-un discurs susţinut în sesiunea plenară a Forumului Economic România-SUA “De la Securitate la Prosperitate”, organizat de American Chamber of Commerce (AmCham) in Romania, că parteneriatul ţării noastre cu Statele Unite este „ancora politicii externe a României şi a interesului naţional”.
Geană a rememorat cei 25 de ani de la înfiinţarea AmCham România şi demersurile iniţiale încă de pe când era ambasadorul nostru la Washington.
Parteneriatul româno-american e unul „solid şi de succes”, a adăugat, însă trebuie în permanenţă reevaluat, hrănit cu idei noi, în concordanţă cu prefacerile accelerate ale acestei perioade istorice. România şi Statele Unite „sunt mai mult decât parteneri strategici”, a spus Geoană, sunt aliaţi în NATO, „în acest moment pivotal al istoriei”, în care ameninţările de securitate cresc.
„În lume există asimetrii de dezvoltare, dar nu asimetrii ale talentelor, ingeniozităţii şi determinării”.
Referindu-se la provocările războiului din Ucraina, dar şi la transformările structurale pe care le generează tehnologiile în lumea în care trăim, Mircea Geoană a vorbit astăzi, în sesiunea plenară a AmCham România, despre o nouă ordine mondială, dar şi despre o nouă arhitectură a Europei.
Secretarul General Adjunct al NATO a declarat că nu doar lupta comună şi faptul că ne apărăm unii pe ceilalţi, ci şi inovarea împreună poate fi soluţia unui viitor al prosperităţii tuturor, întemeiat pe premisele securităţii şi păcii.
Admițând evidenţa că, în lume şi în Europa, există asimetrii de dezvoltare între economii, Geoană a afirmat categoric că, în schimb, „nu există asimetrii între talente, ingeniozitate şi determinare”.
Si în ce priveşte cetăţenii României şi Statelor Unite, nivelul de talent, ingeniozitate şi determinare este acelaşi, a mai punctat Secretarul General Adjunct al NATO.
Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a prezentat ţara noastră, în cadrul sesiunii plenare a American Chamber of Commerce în România, nu doar ca pe o piaţă de desfacere, ci ca pe “o poartă cu deschidere de 360 de grade. O ţară pro-americană, dând acces la piaţa vestică a Uniunii Europene, un loc ideal pentru a participa la parcursul viitoarei reconstrucţii a Ucrainei (...), o platformă spre Balcani, Caucaz şi Marele Orient Mijlociu (...). România ar trebui să fie nu doar statul major local al dumneavoastră, ci ar trebui să fie şi statul dumneavoastră major regional”, a spus Mircea Geoană.
Relocarea afacerilor în Europa şi SUA, aşa-numitul friendly-re-shoring, trebuie transformat într-un model economic şi de dezvoltare, care să încurajeze cooperarea şi dezvoltarea unui ecosistem de business şi inovare pentru economia viitorului, capabil să ofere inclusiv noi locuri de muncă, Geoană oferind în acest sens exemplul reactoarelor nucleare de mici dimensiuni.
Abordând tematica noilor tehnologii în ecuaţia prosperităţii lumii pe care o construim, Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct şi şeful board-ului de inovare al NATO, a avertizat, cu determinarea cu care a făcut-o în repetate rânduri, că tehnologiile trebuie să lucreze în folosul umanităţii, al cetăţenilor, „pentru noi şi nu împotriva noastră”.
Într-o alocuţiune la Forumul Economic „De la Securitate la Prosperitate” al Camerei de Comerţ Americane în România, Geoană a prezentat o viziune aplicată asupra viitorului apropiat: „Concurenţa globală de astăzi este atât pentru avantaj strategic, cât şi pentru avantaj tehnologic. Iar aceasta se intensifică. Ne afectează economia, securitatea şi societăţile. Intersecţia acestor două tendinţe majore va modela noua ordine mondială şi va influenţa valorile care stau la baza modului în care vor fi organizate societăţile omeneşti”.
Şef al board-ului de inovare al NATO, Mircea Geoană a adăugat: „Pe măsură ce platformele tehnologice devin instrumente de stat prea puternice pentru a fi ignorate, noile tehnologii precum spațiul, cibernetica, noi materiale, sistemele autonome, quantum vor defini realitățile strategice, economice și politice din anii și deceniile următoare. Singura noastră activitate strategică este să depășim concurenţa pur comercială și să asigurăm o utilizare etică și societală. Astfel, cel mai bun pariu al nostru este să lucrăm strâns împreună: guverne, forțe armate, grupuri de reflecție, mediu academic și societate civilă. Iar implicarea sectorului privat este crucială. Start-up-urile și marile companii tehnologice conduc drumul în dezvoltarea de noi tehnologii. Sectorul privat stăpânește deja ABC-urile tehnologice - atomi, biți și celule - și este un partener indispensabil pentru noi, care ne dezvoltăm continuu rezilienţa. Împreună, ne putem asigura că tehnologiile viitoare funcționează pentru noi, nu împotriva noastră. Și că ele țin cetăţenii noștri în siguranță”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News