Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a transmis un mesaj privid o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din 2024.
Publicitate
'Mă opreşte lumea pe stradă şi mă întreabă dacă o să candidez şi le spun sincer că nu ştiu, am o treabă de făcut. După ce termin acolo mai discutăm şi vedem ce facem. Eu sunt un om care deja este vaccinat cu politica românească şi sunt un om mult mai circumspect faţă de ce înseamnă politică românească. Că am un interes imens faţă de România şi faţă de bătălia pentru viitorul României în ceea ce scriu în carte este altceva. (..)
Am toată libertatea să-mi fac datoria profesionist până în ultima zi de mandat la NATO. Aşa este corect, aşa este moral, aşa este profesional. Nu fac niciun fel de derogare de la această regulă. După ce termin la NATO, ne mai întâlnim, mai discutăm', a spus Mircea Geoană.
Chestionat cât va dura mandatul său ca secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană a răspuns: 'Noi avem contract de trei ani de zile, inclusiv secretarul general. Şi a tot fost prelungit, acum este al zecelea an. Şi va pleca în septembrie. Eu am o prelungire de un an şi de încă un an faţă de contractul iniţial, deci probabil că am făcut destul de bine dacă m-au rugat să mai stau. Şi, în mod normal, am contract până prin octombrie, când se'., a zis Geoană.
'Este un proces care aparţine exclusiv aliaţilor, inclusiv poziţia mea. Eu nu sunt doar primul om din Est care ocupă jobul acesta, sunt primul politician care ocupă jobul numărul doi. De aceea nu-mi este indiferent procesul de selecţie a noului secretar general. Am lucrat cu Jens Stoltenberg ca doi prieteni foarte buni – ne şi ştiam foarte bine din politică. Am un pasaj în carte unde povestesc cum s-a întâmplat întâlnirea noastră de la NATO când m-a recrutat şi mi-a dat jobul acesta', a menţionat Geoană.
'Am foarte, foarte multă grijă faţă de organizaţia pe care o slujesc. Este foarte importantă şi de aceea o să iau împreună cu secretarul general, eventual cu noul secretar general, decizia potrivită la momentul potrivit. Mă opreşte lumea pe stradă şi mă întreabă dacă o să candidez şi le spun sincer că nu ştiu, am o treabă de făcut. După ce termin acolo mai discutăm şi vedem ce facem!', a mai zis Mircea Geoană, vineri seară, la Târgul Gaudeamus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu