Geoană: Reacția MAE rus e inacceptabilă și deplasată

Senatorul PSD Mircea Geoană afirmă că reacția Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă este "inacceptabilă și deplasată", denaturând "în mod voit și tendențios" declarațiile premierului Victor Ponta de la Alba Iulia privind relațiile actuale și viitoare ale României cu Republica Moldova.

"Prins într-o realitate paralelă, care guvernează acțiunile Federației Ruse în ultima perioadă prin care subminează integritatea teritorială și suveranitatea vecinilor săi, MAE rus încearcă să reînvie o retorică specifică propagandei sovietice pentru a influența dezbaterea din Republica Moldova înaintea campaniei electorale din această toamnă", transmite Geoană, print-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI: Rusia: Afirmațiile lui Victor Ponta privind viitorul Republicii Moldova, iresponsabile

Senatorul PSD mai precizează, în același comunicat, că "premierul Ponta a vorbit, în mod repetat, despre destinul comun al României și Republicii Moldova într-o Europă unită, exprimând speranța că invitația adresată Republicii Moldova de aderare la UE și ratificarea Tratatului aferent să se producă până în 2018-2019, la celebrarea a 100 de ani de la făurirea Marii Uniri, respectiv în perioada în care România va asigura președinția semestrială a Consiliului European", a spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel