„Rusia - în flagrant delict de încălcare a dreptului internaţional”, a zis Mircea Geoană.
Afirmând că Rusia este într-un “flagrant delict de încălcare a tot ceea ce înseamnă drept internațional”, Mircea Geoană, înaltul demnitar al NATO, a argumentat: “Federaţia Rusă este parte semnatară a Cartei ONU, unde se vorbeşte despre dreptul suveran al naţiunilor să-şi aleagă drumul şi alianţele şi direcţia de ţară (…). Federaţia Rusă a încălcat, de asemenea, în mod flagrant, documentele OSCE, Carta de la Paris, de după 1990. A încălcat în mod flagrant şi Acordul NATO-Rusia, care a fost încheiat în 1997 (…). Rusia este în flagrant delict de încălcare a tuturor obligaţiilor sale internaţionale (…). A plecat şi din Convenţia pentru drepturile omului din Consiliul Europei. Deci, practic, Rusia a decis să iasă din tot ce înseamnă sistemul normativ de drept internaţional”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pe site-ul juridice.ro, cu senior editorul site-ului, avocat Alina Matei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu