George Bacovia, esența SIMBOLISMULUI românesc - File de istorie

La vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană, însă, la vârsta de doar 7 ani, se îmbolnăvește, motiv pentru care nu se înscrie la școală.

În 1891 este înscris la Şcoala Primară Domnească nr. 1 din Bacău, iar trei ani mai târziu termină cursul primar. În acelaşi an se înscrie la Gimnaziul ‘Ferdinand’ din Bacău unde își descoperă talentul poetic. Toamna rămâne închis o noapte întreagă, din neatenţia paracliserului, în turnul bisericii Precista din oraşul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia “Amurg violet”, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu şi atmosfera rece îi dau idei pentru un alt poem celebru, “Liceu”.

În această perioadă îşi pune pe note câteva poezii precum şi altele de Mihai Eminescu si Ştefan Petrică. Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte un foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică. Obţine premiul I pe ţară la concursul ‘Tinerimii române’ pentru “desen artistic de pe natură”. Îi apare în ‘Literatorul’ din 20 martie 1899 prima poezie, ‘Şi toate’, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.

Se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand, tot acum asumânduși pseudonimul de Bacovia. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Poezia “Liceu” o va scrie ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenţilor din acel an, în vederea reformei învăţământului iniţiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti dar după pimul an se retrage. Șederea în Capitală îi priește deoarece citeşte într-una din şedinţele salonului literar al lui Macedonski poezia ‘Plumb’, care produce o puternică impresie la fel ca și “Nervi de toamnă”.

Se stabileşte în 1905 la Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen. În 1906 se reîntoarce la Bacău, locuind în apartamentul din strada Liceului. Se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi şi reîncepe cu anul I. Între 1909-1910 merge în capitala Moldovei numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău. În 1911 obţine diploma de licenţă în drept şi se înscrie în baroul Bacău. Plăteşte zece ani cotizaţie, dar nu profesează. De acum va începe un lung șir de slujbe care nu aveau mare legătură cu actuvitatea literară, viața profesională fiind în ton cu tumultul interior de poet simbolist. Devine suplinitor la Şcoala Primară din Bacău şi la Călugara, suburbie a Bacăului, ajunge copist la Prefectura din Bacău. Din 1913 este ajutor contabil la aceeaşi prefectură dar se îmbolnăveşte şi demisionează. În 1914 se internează la sanatoriul de boli nervoase “Dr. Mărgăritescu” din Bucureşti.

În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul ‘Plumb’. În timpul războiului, în octombrie 1916, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi. În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti, fiind interesat de problemele sociale. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează.

Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. În 1925 devine primul director al revistei ‘Ateneul cultural’. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău. Se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară și reușește să ocupe un post de referent la Direcţia Educaţiei Poporului.

Citește și: Nichita Stănescu, poetul necuvintelor, înregistrare din arhiva TVR

Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu din cauza faptului că se îmbolnăvise. În 1931, pe 8 noiembrie i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.

Din 1933 se stabileşte cu familia în Capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1944 apare volumul intitulat ‘Opere’, care reuneşte toate scrierile sale. În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. E sărbătorit de Ministerul Artelor în 1946 cu ocazia împlinirii a 65 de ani de viață și 50 de activitate literară. Tot Ministerul îl angajează drept consilier.

Un an mai târziu în Bacău au loc frumoase festivități legate de ziua poetului. În 1953 i se înregistrează pe bandă de magnetofon 20 de poezii recitate chiar de el. În 1956 apare volumul "Poezii" care se epuizează rapid, autorul fiind, spre deosebire de alții, apreciat chiar din timpul vieții. După o lungă și grea suferință moare în ziua de 22 mai 1957 la ora 8.10 în locuinţa sa din Bucureşti.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News