George Burcea și Viviana Sposub au oferit primele declarații, după ce au decis să petreacă perioada de izolare împreună.
Imediat ce a aflat că George Burcea a fost confirmat cu Covid-19, Viviana Sposub s-a testat. Astfel, cei doi au ajuns să se izoleze împreună pentru două săptămâni, ca să nu-și pună în pericol apropiații.
George Burcea a declarat, spulberând toate zvonurile din tabloide, că el și Viviana nu locuiesc împreună, ci e vorba de ceva temporar.
„Noi nu locuim împreună, dar eu stau în apartament cu nașul celui de-al doilea copil și am decis să nu riscăm să-l infectăm!”, a spus George Burcea la „Vorbește lumea”.
„Mi-e teamă că nu am stat în viața mea două săptămâni, legate, cu un bărbat!”, a precizat Viviana Sposub.
Privind noua relație, George Burcea a declarat că „noi credem că toată lumea ne iubește. Mă bucur de ceea ce mi se întâmplă și vreau să trăiesc prezentul”.
Cei doi o au alături, moral, pe mama Vivianei, care citește tot ce apare în spațiul public despre ei.
„Noi pornim de la zero, fiecare vine cu trecutul său. Și alegem să ne bucurăm de prezent”, a mai spus Viviana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu