Omul de afaceri George Copos a obținut reabilitarea judecătorească.
Publicitate
”Avem o veste bună, reabilitarea în justiție a lui George Copos. Dar cine îi dă lui George Copos anii pierduți, rușinea și alte lucruri? Un om care nu a deranjat pe nimeni, un om care nu a venit să dea ora exactă cum mai făceau unii”, a declarat Cozmin Gușă în emisiunea Deferiți Mass-Media, de la DCNews și Gold FM.
George Copos a fost unul dintre oamenii de afaceri de succes imediat după 1989. El a fost condamnat în două dosare de evaziune. Este vorba despre Dosarul Loteria I (3 ani și 8 luni) și Dosarul Transferurilor (4 ani). A stat 1 an și o lună în spatele gratiilor, fiind eliberat condiționat, în primăvara lui 2015.
Joi, 16 februarie 2022, a obținut în primă instanță reabilitarea judecătorească după ce omul de afaceri a făcut dovada că a achitat tot prejudiciul reținut în sarcina lui, scrie Ziare.com, așa cum instanța i-a cerut în termenul din 13 ianuarie 2023.
Reabilitarea este instituţia juridică prin care efectele unei condamnări ce constau în interdicţii, incapacităţi şi decăderi încetează pentru viitor, pentru fostul condamnat care, pentru o perioadă de timp, a dovedit, prin întreaga sa comportare, că s-a îndreptat şi că este posibilă reintegrarea sa socială deplină.
Iată decizia Tribunalului București:
”Admite cererea de reabilitare formulată de petentul-condamnat Copos Gheorghe. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului-condamnat prin raportare la următoarele condamnări: Condamnarea la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 238/03.04.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 3134/2009*, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 222/04.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti; Condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 48/29.01.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 2674/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 185/25.08.2014 a Tribunalului Bucureşti; contopite în baza art. 585 Cod pr. penală prin sentinţa penală nr. 2746/05.12.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 34/15.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. În baza art.537 C.proc.pen., după rămânerea definitivă a prezentei, se vor face cuvenitele menţiuni pe hotărârea menţionată anterior. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 16.02.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în hotărârea instanței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu